21
iun.
16

Candela – expresia văzută a sufletului

candelaPrin flacăra naturală a candelei noi vedem, de fapt, Lumina lui Hristos, Care ne îndeamnă frumos, zicând: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii” (Ioan 8, 12). Candela este expresia văzută a sufletului nostru, întrucât ea ar trebui să reflecte ceea ce ar trebui să se sălăşluiască înlăuntrul nostru: Lumina lui Hristos. Vremelnica noastră luptă de aici, de pe pământ, cu toate ispitele şi tentaţiile lumii acesteia au ca scop călirea noastră duhovnicească şi înveşmântarea sufletului cu lumina virtuţilor şi a unei vieţi duse după voia şi poruncile lui Dumnezeu.

Simbolismul luminii sufletului îl vedem cel mai lămurit în Pilda celor zece fecioare, care îşi pregătesc candelele pentru primirea mirelui la miezul nopţii (Matei 25, 1-13). În acelaşi timp, psalmistul David mărturiseşte că „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea” (Psalmi 26, 1).

Sfinţii Părinţi mai învaţă despre simbolimsul candelei, pe lângă faptul că ea transmite lumina din sufletul celui care o poartă, că ea arată credinţa în Dumnezeu, precum şi viaţa aceasta pământească, viață care se mistuie şi se stinge mereu. Fericitul Ieronim spune: „Făcliile aprinse fac să se înţeleagă că sfinţii (creştinii) au murit luminaţi de lumina credinţei şi acum strălucesc de lumina măririi, în patria de sus” (Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul, „Sfinţirile –  Lucrări ale Sfântului Duh”).

Din aceste motive este important ca în casele tuturor creştinilor să fie mereu aprinse candele, aceasta pentru a arăta, pe de o parte, frumuseţea lăuntrică a sufletului în care sălăşluieşte Duhul Sfânt, iar pe de altă parte, pentru a fi celorlalţi călăuză spre Împărăţia lui Hristos.

„Veniţi de luaţi lumina!”, ne îndeamnă preotul la marea sărbătoare a Învierii Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Noi primim Lumina taborică, Lumină din Lumina lui Hristos şi devenim, astfel, fii ai Luminii şi împlinitori ai Logosului, Care este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Doxologia


0 Responses to “Candela – expresia văzută a sufletului”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 321.976 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: