06
aug.
16

Moise si Ilie, apar si dispar de pe Tabor

Schimbarea la Fata a lui Hristos de pe Muntele Taborului a avut loc cu putin timp inainte ca El sa fie rastignit. Scopul Schimbarii la Fata a Domnului a fost acela de a-i intari pe ucenici in credinta ca El este Fiul lui Dumnezeu, ca acestia sa nu cada in necredinta atunci cand aveau sa-L vada rastignit pe Cruce.

Hristos descopera ucenicilor pe Muntele Taborului slava Dumnezeirii Sale. Evanghelistul Matei spune „Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Matei 17, 2).

Din Scriptura aflam ca la aceasta dezvaluire a ceea ce Domnul tinea ascuns, pentru ca oamenii nu puteau face fata vederii Dumnezeirii Sale, au fost prezenti doar trei ucenici: Petru, Iacob si Ioan. Ei s-au invrednicit de aceasta vedere minunata pentru ca ei insisi s-au schimbat: „Ucenicii s-au transformat, iar aceasta i-a facut sa vada transformarea” (Sfantul Grigorie Palama).

De o parte si de alta a lui Hristos sunt prezenti Moise si Ilie. De ce a fost nevoie de prezenta lor pe Tabor?

Amintim ca in vremea Apostolilor exista in popor credinta falsa in reincarnare. O credinta mostenita de la egipteni. Din acest motiv, multi oameni credeau despre Hristos ca ar fi o reintrupare a lui Moise sau a lui Ilie. Astfel, Mantuitorul se arata ucenicilor impreuna cu Moise si cu Ilie pentru a le arata ca El este altcineva decat Moise si Ilie, dar si pentru a le descoperi ca El este mai mare decat acestia. El sta in mijlocul lor, ceea ce vadeste superioritatea Sa fata de cei doi.

Prezenţa Lui Moise si alui Ilie alaturi de Hristos este dovada clara, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, ca Hristos nu putea fi vinovat de acuzele care ii erau aduse de farisei: ca nu pazeste sambata (Ioan 9, 16) si ca este hulitor de Dumnezeu (Ioan 10, 33). „Moise a dat Legea, iar iudeii trebuiau sa taca aici, ca Moise n-ar fi trecut cu vederea ca aceasta sa fie incalcata si, desigur, n-ar fi aratat stima calcatorului Legii si vrajmasului Datatorului de Lege. De asemenea, ei trebuiau sa stie ca Ilie, acest ravnitor pentru cinstea lui Dumnezeu, nu s-ar fi aratat la chemarea lui Hristos daca Acesta S-ar fi ridicat impotriva lui Dumnezeu si cu nedreptate S-ar fi numit pe Sine Dumnezeu si deopotriva cu Tatal”.

Din Scriptura aflam ca ucenicii au fost umbriti de un nor luminos, iar Tatal a grait din acest nor: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”. Ca sa nu ne intrebam despre cine a spus Tatal ca este Fiul Sau cel iubit, Moise si Ilie s-au facut nevazuţi la glasul Tatalui „si cand s-a facut glasuirea (Tatalui), S-a aflat Iisus singur” (Luca 9, 36).

Sfantul Maxim Marturisitorul vede in prezenta lui Moise si a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului ca la indumnezeire se poate ajunge atat pe calea casatoriei, simbolizata de Moise care a fost casatorit, cat si pe calea necasatoriei, aratata prin Ilie.

Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant. Ei nu reusisera sa vada fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu nu Se intrupase.

Din relatarea minunii Schimbarii la Fata a Domnului aflam ca ucenii au putut identifica persoana lui Moise si a lui Ilie in cele doua persoane din Vechiul Testament care s-au aratat. Acest lucru a fost posibil datorita harului Dumnezeu. Sfantul Grigorie Palama spune ca lumina lui Dumnezeu descopera toate cele viitoare si cu atat mai mult pe cele prezente, iar ucenicii se aflau in aceasta lumina.

Evanghelistul Luca ne spune ca Moise si Ilie vorbeau cu Hristos despre Patima Sa. Sfintii Parinti spun ca Moise ar fi spus: „Tu esti Cel a Carui Patima am preinchipuit-o eu, injunghiind mielul si savarsind Pastile”. Iar Ilie ar fi spus: „Tu esti Cel a carui Inviere am preinchipuit-o eu, prin invierea fiului vaduvei”.

Sa ne invredniceasca Dumnezeu sa ne impartasim de slava Sa.

Adrian Cocosila

CrestinOrtodox


0 Răspunsuri to “Moise si Ilie, apar si dispar de pe Tabor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 330.978 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: