Îți plac istorioarele duhovnicești! O să-ți citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarășul meu de drum. Se numește „Agapia” sau „Mântuirea păcătoșilor”. În ea se află descrise multe întâmplări minunate.
Arhivă pentru 22 august 2016
O frumoasă istorioară
Nu-mi găsesc liniștea sufletească
In omul curăţit de patimi Duhul Sfânt lucrează cu putere. Am văzut că, în această stare, virtuţile de căpetenie, darurile Duhului Sfânt, contemplarea lui Dumnezeu în creaţie, sunt nişte realităţi experimentabile. Mai adăugăm încă o lucrare importantă a Duhului Sfânt, în inima creştinului purificat de rele, şi anume: înţelegerea duhovnicească a Scripturilor.
Citește în continuare ‘Intelegerea duhovniceasca a Scripturilor’
Starile obsesive
Fenomenul obsesivităţii este definit ca apariţie în conştiinţă a unor idei, reprezentări sau orice fel de fenomene care nu sunt legate în momentul respectiv de conţinutul con-ştiinţei şi sunt percepute de către bolnav ca neplăcute din punct de vedere emoţional. „Domnind” în conştiinţă, ideile obsesive dau naştere tensiunii emoţionale, contribuie la dezadaptarea omului la mediu. Obsesive, adică existente în pofida voinţei şi dorinţei omului, pot fi atât anumite gânduri, amintiri, reprezentări, îndoieli, cât şi anumite acţiuni.
EVANGHELIA ZILEI: 2016-08-22
LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
![]() |
Comentarii recente