Oamenii ajung la Dumnezeu pe căi diferite. Uneori, întâlnirea cu Dumnezeu este neaşteptată şi neprevăzută, alteori, ea este pregătită printr-un drum lung făcut din tatonări, îndoieli, deziluzii. În anumite situaţii, Dumnezeu îl „prinde” pe om, luându-l prin surprindere; în altele, omul Îl găseşte pe Dumnezeu, întorcându-se spre El.
Citește în continuare ‘Oamenii ajung la Dumnezeu pe căi diferite’
Răbdarea este singurul diamant care-l înfrumuseţează pe creştin şi face netedă calea cea aspră a mântuirii lui. Răbdarea este bărbăţia sufletului, sprijinul, rădăcina adâncă, cea care ţine copacul când izbesc vânturile şi se revarsă apele.
Într-una din zile, Sfântul Pahomie întâlneşte pe cale o mulţime de oameni, ducând la groapă un om. În mulţimea aceea, Sfântul vede doi îngeri, care mergeau în urma patului, cu trupul repausatului.Citește în continuare ‘Îngerii zilelor de Miercuri şi Vineri’
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
 n vremea aceea s’au apropiat de Iisus saducheii, cei ce spun că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare fără să fi avut copii, fratele său s’o ia de soţie pe femeia lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. Dar la noi erau şapte fraţi; şi cel dintâi s’a însurat şi a murit fără să aibă urmaşi, lăsând pe femeia sa fratelui său; asemenea şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea; şi în urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, deci, a căruia dintre cei şapte va fi femeia? că toţi au avut-o de soţie“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu. Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus vouă de Dumnezeu când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor“. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni (I, 12-20) |
 raţilor, lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu. Căci nu vă scriem vouă altele decât cele ce citiţi şi înţelegeţi. Şi am nădejde că până la sfârşit veţi înţelege, după cum ne-aţi şi înţeles în parte, că noi suntem lauda voastră, precum şi voi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Iisus. Cu această încredinţare voiam să vin întâi la voi, ca să aveţi bucurie a doua oară, şi să trec pe la voi în Macedonia, şi din Macedonia iarăşi să vin la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea. Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte, ca la mine, da, da să fie, şi nu, nu? Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi, da şi nu. Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă – prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei – nu a fost da şi nu, ci da a fost în El. Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, Amin, spre slava lui Dumnezeu, prin noi. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente