27
aug.
16

Praguri în căsătorie

cununie_foto-oana_nechifor_1Constaţi cu durere că nu îl mai cunoşti pe omul lângă care ai pornit plin/ă de entuziasm şi alături de care ţi-ai făcut atâtea vise, că parcă nu mai aveţi aceleaşi priorităţi. Te simţi rănit/ă, înşelat/ă în aşteptările tale şi în pragul unui mare eşec…, acela al căsătoriei. Durerea este cu atât mai mare cu cât ţi-ai spus cu siguranţă că tu nu ai să treci prin asta, că relaţia ta va rămâne, şi după 20 de ani, ca în prima zi.

Să nu clădim pe nisipuri mişcătoare

În multe cupluri, mai ales odată cu trecerea anilor, partenerii pot ajunge să trăiască un sentiment de înstrăinare unul faţă de celălalt. Dificultăţile de zi cu zi, centrarea pe rezolvarea problemelor cotidiene, momentele de criză pot muta atenţia de la ceea ce este mai important… relaţia dintre soţi. Erodarea, la nivel psihologic, a sentimentelor poate interveni în relaţie pe fondul atitudinii diferite în faţa dificultăţilor – unul dintre parteneri poate avea tendinţa de a se închide în sine, în timp ce celălalt doreşte să discute -, al aşteptărilor neîmplinite de către partener, al resentimentelor care se acumulează ca un balast emoţional şi se reactivează în fiecare situaţie conflictuală. Şi acestea sunt doar o parte dintre numeroasele motive care pot duce în timp la fragilizarea relaţiei de cuplu. Şi cum să nu fie aşa când noi înşine, ca persoane individuale, suntem plini de inconsecvenţe, stările noastre variază cu uşurinţă de la o zi la alta, modul nostru de a ne raporta la evenimente şi la oameni se schimbă uneori fără să ne dăm seama. Dacă la asta se rezumă temelia de la care porneşti în căsătorie, riscul de a clădi pe nisipuri mişcătoare este foarte mare. În aceste condiţii, cel puţin unul dintre parteneri poate simţi că nu îşi mai găseşte locul în relaţie, poate căuta comunicarea şi aprecierea în exterior, se poate izola, închide în sine, iar în final poate lua hotărârea divorţului.

Defectele celuilalt sunt bun prilej de exersare a răbdării şi smereniei

Cum să ieşi din această stare de criză, a cărei soluţie pare una singură: părăsirea relaţiei?

Fii conştient/ă de riscul că şi tu poţi să treci într-o zi prin astfel de momente. Faptul că ne dorim o relaţie minunată nu e totuna cu realitatea, că această relaţie minunată se înnoieşte mereu, că partenerii sunt în continuă schimbare, ceea ce poate duce la nesincronizări pe care noi le percepem ca neplăcute.

Fii mereu atent/-ă la relaţia ta, consider-o prioritate şi nu lăsa grijile cotidiene să devină mai importante. Dumnezeu ne învaţă să lepădăm toată grija cea lumească, pentru a fi pe deplin cu El. Învăţând să fim cu El, vom învăţa să fim cu partenerul.

Nu lăsa să se acumuleze resentimente, ci încearcă mereu să îţi ierţi soţul/soţia. După cum ştim, iertarea nu e ceva la îndemâna noastră, ci tot pe Dumnezeu avem nevoie să-L rugăm să ierte în inima noastră. Conştientizarea resentimentelor pe care le avem faţă de partener, aducerea lor în faţa lui Dumnezeu şi mărturisirea la duhovnic ne ajută să ne eliberăm sufletul de chingile strânse ale ostilităţii.

Ai încredere că Dumnezeu ţi-a dat această căsătorie cu un scop şi roagă-L să ţi-l arate şi în momentele grele din relaţia voastră. Sunteţi pe cale împreună. A învăţa să te armonizezi cu celălalt e o premisă a unirii în Hristos, la care toţi suntem chemaţi şi care lucrează în realitate prin Taina Cununiei.

Roagă-L să îţi arate „darurile“, „talanţii“ pe care i-a pus în soţul/soţia ta, chiar în momentele în care cele mai evidente sunt defectele. Atunci când nu mai vedem decât părţile care nu ne plac la celălalt, să fim conştienţi că le putem folosi şi pe acestea în lucrarea noastră interioară. Iar defectele celuilalt sunt bun prilej de exersare a răbdării şi smereniei.

Roagă-L pe Dumnezeu să îţi dea putere să îţi iubeşti şi să îţi asculţi soţul/soţia chiar şi în aceste momente dificile, în care nu mai simţi reciprocitate în sentimente. Este uşor să fim iubitori şi ascultători atunci când ne simţim iubiţi, când ne vedem iubirea împărtăşită. Dar nu este atunci mai mult un schimb de sentimente pozitive? Iubirea care se cere de la noi nu ţine de stările sufleteşti prin care trecem şi nu o putem învăţa pe deplind decât în relaţie cu Dumnezeu, pentru că de la El este. Iar momentele în care pare că celălalt nu ne mai iubeşte devin prilejuri de exersare a iubirii necondiţionate.

Momentele de criză, praguri care trebuie să fie asumate

Acceptă momentele de tensiune, de conflict, ca pe nişte daruri de la Dumnezeu şi roagă-L să îţi arate cum anume să Îi împlineşti voia în astfel de momente. Fiecare moment de criză vine cu invitaţia la schimbare. Ce e nevoie să schimbi în momentul în care te afli?

Nu încerca să găseşti modalităţi de evadare din durerea pe care o simţi şi rezistă tentaţiei de a te izola, de a te închide în tine. Tocmai trăirea acestei dureri împreună cu Dumnezeu te poate ajuta. Dorinţa de a scăpa din situaţie, precum şi tentativele de a sări peste crize prin compromisuri prost înţelese nu fac decât să adâncească rana şi să aducă noi şi noi evenimente care provoacă aceleaşi stări ori chiar mai puternice. Acest lucru pentru că momentele de criză nu sunt simple „scăpări“ care trec, ci tot atâtea praguri care e nevoie să fie asumate, înţelese, învăţate ca lecţie, pentru a merge mai departe.

Sfătuieşte-te cu duhovnicul. Cineva spunea că o problemă nu poate fi rezolvată de mintea care a creat-o. Când sunt momente de criză, tendinţa de a-l acuza pe celălalt şi a se scuza pe sine este foarte puternică şi poate împinge chiar la gesturi necugetate. Prezenţa duhovnicului în aceste situaţii, atât cu rugăciunea, cât şi cu abordarea detaşată a ambilor parteneri, poate fi un punct esenţial pentru rezolvarea creativă a problemelor.

Chiar dacă acestea nu vor schimba efectiv aspectele care te deranjează la partener/ă, chiar dacă tensiuni vor continua să existe între voi, tu vei reuşi să te bucuri de viaţa ta aşa cum este ea, aici şi acum.

Doxologia


0 Responses to “Praguri în căsătorie”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.087 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: