10
sept.
16

Căsătoria și înfrânarea soților în zilele de post

loveyouÎnfrânarea este o virtute și are plată de la Dumnezeu când devine luptă. Doar atunci are plată, ceea ce însemnă că dacă cineva este înfrânat din fire nu primește răsplată, tocmai pentru că înfrânarea lui nu necesită luptă. Adică bărbatul poate să fie neînfrânat în căsătorie, iar femeia să fie înfrânată din fire, dar să se abțină amândoi în zilele de post și la praznice. Însă soțul va avea plată mare, pentru că de unul singur, cu „sabia” lui biruiește pornirile trupului.

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Virtutea a fost amestecată cu osteneli și sudori, pentru că ce bucurie ți se va da, și ce răsplată vei primi, dacă osteneala nu merge înainte? Pot să vi-i arăt pe mulți care din fire sunt scârbiți de relațiile cu femei. Spuneți-mi, pe aceștia îi vom numi înfrânați, îi vom încununa? Firește că nu! Pentru că înfrânarea înseamnă biruință asupra plăcerilor, în urma luptelor. De aceea, Hristos, pe cei care s-au născut fameni, dar și pe cei care «s-au făcut eunuci», adică s-au făcut pe ei înșiși neputincioși de a avea relații trupești (vezi Matei 19, 12), nu-i încununează, tocmai pentru că nu s-au luptat” (Omilia 36, 2, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan).

Arhimandrit Vasilios Bacoianis,

Căsătoria. Secretele alegerii, secretele bucurie, secretele trăiniciei,

traducere din limba greacă de Preot Victor Manolache,

Editura Tabor, București, 2010, pag. 38-39

Doxologia


0 Responses to “Căsătoria și înfrânarea soților în zilele de post”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 323.283 hits
septembrie 2016
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: