Arhivă pentru 4 octombrie 2016

04
oct.
16

Mândria și reversul ei

1721e-femeie-vs-barbatMândria este primul din cele şapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid şi viclean, de nociv şi distrugător este acest păcat, încât până şi marii sfinţi au fost ispitiţi de el. Nu este om pe faţa pământului care să nu fie ispitit de acest diavol, de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la cel mai învăţat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre.

Citește în continuare ‘Mândria și reversul ei’

04
oct.
16

Suferința – o șansă la sinceritate

Rugaciunea-mamei-e1428256491787Cam în urmă cu un an, într-o călătorie cu trenul, am avut o discuţie lungă cu un tânăr american. Mă întâlnise, aparent, din întâmplare (desigur, în viaţa nu există întâmplare) şi mi-a spus că învaţă limba rusă. Era un căutător în domeniul religiei, care fusese în tot felul de aşa-zise grupări creştine, dar care, negăsind altceva decât ipocrizie şi falsitate, fusese gata să renunţe cu totul la religie.

Citește în continuare ‘Suferința – o șansă la sinceritate’

04
oct.
16

Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila

oare-cine-a-spart-geamul_w653_h800_q99Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privi­re, o mică rugăciune…

Citește în continuare ‘Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila’

04
oct.
16

O cană plină cu împăcare

Un egumen l-a strigat din răsputeri pe un călugăr ca să vină, după care s-a retras în chilia lui. Călugărul a alergat în bucătărie şi a pregătit un ceai. A pus ceaşca pe o tavă şi a dus-o stareţului.

Citește în continuare ‘O cană plină cu împăcare’

04
oct.
16

Nu te supăra pe cei ce nu sunt sinceri

deznadejdeaNu te supăra pe cei ce îţi vorbesc sau se poartă nesincer cu tine; tu însuţi vorbeşti sau te porţi oare sincer cu alţii? Nu cumva eşti făţarnic?

Citește în continuare ‘Nu te supăra pe cei ce nu sunt sinceri’

04
oct.
16

Despre vise și vedenii false

clopote_16Dacă vei crede într-o vedenie falsă, apoi diavolul în vis te va învăţa „prorocii”. Diavolii spun lucruri care o să se întâmple peste o lună, peste două sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul. Şi tu spui: „Măi, sunt adevărate! Păi, ce-am visat eu săptămâna trecută, s-a adeverit acum!”. Aceştia sunt draci vrăjitoreşti, care ştiu viitorul.

Citește în continuare ‘Despre vise și vedenii false’

04
oct.
16

EVANGHELIA ZILEI: 2016-10-04

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VI, 37-45)

is-a Domnul: nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi vi se va ierta. Daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf vi se va turna în poală; căci cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura“. Şi le-a spus şi o parabolă: „Poate oare orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar nu bagi de seamă bârna din ochiul tău? Sau cum poţi să-i spui fratelui tău: Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, în timp ce tu nu vezi bârna care este în ochiul tău? Făţarnicule, scoate-ţi mai întâi bârna din ochi şi atunci vei vedea să scoţi paiul care este în ochiul fratelui tău. Că nu este pom bun care să facă roadă rea şi nici, dimpotrivă, pom rău care să facă roadă bună. Că fiece pom după roada lui se cunoaşte. Că nu se adună smochine din mărăcini, şi nici struguri se culeg din rug. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate ce este bun; iar omul rău, din vistieria cea rea a inimii sale scoate ce este rău. Că din prisosul inimii îi grăieşte gura.
04
oct.
16

Apostolul Zilei: 2016-10-04

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni

(V, 11-21)

f-150x1501raţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci sminteala crucii a încetat! O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi! Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.



Blog Stats

  • 325.114 hits
octombrie 2016
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte