Arhivă pentru 16 decembrie 2016

16
dec.
16

Totul se repară cu Dumnezeu !

15380386_1218788424867108_3033986347473008734_nOmul cel duhovnicesc este un suflet pe care Duhul Sfânt l-a trezit din somnul păcatelor şi el, ascultând îndemnurile Duhului şi crescând mereu în darul lui Dumnezeu, trăieşte până la sfârşit o viaţă de biruitor.
16
dec.
16

Intruparea Cuvantului, randuita din vesnicie

Hristos, Fiul Tatălui şi Cuvântul, prin care toate s-au zidit, constituie din veşnicie temeiul existenţei universale. In Logos îşi află originea întreaga creaţie, în El fiind cuprinse raţiunile tuturor lucrurilor. Prologul Evangheliei Sfântului Ioan, precum şi unele din epistolele pauline dezvăluie o frântură din această taină, rămasă de nepătruns pentru mintea omenească neluminată de har. „Pentru că în Acesta au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.

Citește în continuare ‘Intruparea Cuvantului, randuita din vesnicie’

16
dec.
16

Supunerea fata de lege

„Bunul nostru Mantuitor, Cel ce S-a smerit pe Sine luand trup omenesc, nu S-a rusinat a Se supune intru toate legii lui Moise luand trup omenesc, pe care Insusi i-o daduse pe Muntele Sinai. Primul act de supunere a Fiului fata de Tatal pe care il cunoaste omul a fost intruparea Sa ca prunc mic, iar nu ca barbat desavarsit. Iar primul act de supunere fata de Lege a fost primirea taierii imprejur in cea de-a opta zi, asa cum spune legea lui Moise.” (Părintele Iachint al Putnei)

Citește în continuare ‘Supunerea fata de lege’

16
dec.
16

Apropiindu-te de Domnul, te îndepărtezi de necazuri

ac5a1-domnul-iisus-singurul-mijlocitor-intre-om-si-dumnezeu„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El! Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi afla tot ce trebuie vieţii voastre trupeşti şi sufleteşti.

Citește în continuare ‘Apropiindu-te de Domnul, te îndepărtezi de necazuri’

16
dec.
16

EVANGHELIA ZILEI: 2016-12-16

VINERI

Sfântul Prooroc Agheu

Evanghelia de la Luca
(IV, 22-30)

n vremea aceea, toţi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui Iisus şi ziceau: „Nu este acesta oare fiul lui Iosif?…“. Şi El le-a zis: „Nici o’ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!; pe toate câte-am auzit că s’au făcut în Capernaum, fă-le şi aici, în patria ta?“. Şi le-a zis: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa. Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s’a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul, şi la nici una din ele n’a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s’a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“. Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s’au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce jos. Dar El, trecând prin mijlocul lor, S’a dus.
16
dec.
16

Apostolul Zilei: 2016-12-16

VINERI

Sfântul Prooroc Agheu

Ap. I Timotei

(IV, 4-8; 16)

f-150x1501iule Timotei, orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat; iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.

I-150x150a aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă.




Blog Stats

  • 323.511 hits
decembrie 2016
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte