Ce semnifică tămâierea din timpul citirii „Apostolului” ?

În timpul citirii „Apostolului” sau în timpul cântării „Aliluia” de după Apostol are loc cădirea sau tămâierea, care se face în cinstea Sfintei Evanghelii ce urmează a fi citită și care simbolizează mireasma învățăturii Sfinților Apostoli, după cum zice Sfântul Pavel: „Noi suntem pentru Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos și prin noi se răspândește în tot locul mireasma cunoștinței Lui” (II Corinteni 2, 14-15).

De ce se citește Evanghelia la Sfânta Liturghie ?

De la ieșirea cu Sfânta Evanghelie, se realizează în timpul Liturghiei o treptată „arătare” a Domnului, a prezenței Sale, o epifanie exact cum s-a și întâmplat în revelația (descoperirea) Cuvântului lui Dumnezeu în lume, astfel încât citirea Sfintei Evanghelii reprezintă arătarea deplină a Mântuitorului propovăduind mulțimilor.

„Omul, în biserică, își află propria identitate”

Biserica a fost întotdeauna un loc în care creștinul a avut o deosebită bucurie să petreacă, să se închine, să mediteze și să-și refacă puterile sufletești. Nu este o bucurie mai mare pentru cel care se simte străin și călător pe pământ decât aceea de a veni în locașul lui Dumnezeu, pentru că în această situație, el simte că biserica este pridvorul sau antecamera Împărăției Cerurilor.

Șase motive pentru care aprindem lumânări în biserică

Unul dintre primele lucruri pe care o persoană care intră pentru prima dată într-o biserică ortodoxă îl observă sunt lumânările pe care credincioșii le aprind înaintea icoanelor. Unii și-ar putea pune întrebarea: de ce aprindem lumânări în biserică, atunci când ne rugăm?

De ce ne închinăm icoanelor ?

Închinarea pe care creștinii ortodocși o acordă icoanei nu se adresează nicidecum lemnului sau materialului din care aceasta este alcătuită, ci trece mai departe, către sfântul reprezentat pe ea. Acest adevăr îl întăresc Sfântul Vasile cel Mare, când afirmă că „cinstea dată chipului, trece asupra Prototipului” și Sinodul al VII-lea Ecumenic, care spune că „cel ce se închină icoanei, se închină ființei celei închipuite pe ea”.

Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu

Oare Dumnezeu este tiranic? Pentru ce să se chinuiască neamul omenesc atâtea mii de ani și să nu I se dea Dumnezeu? Dumnezeu a spus: „Căutați și veți afla”. Cum se explică faptul că neamul omenesc a căutat atâția ani pe Dumnezeu și Dumnezeu nu a coborât? Nu a fost cu putință să se scurteze timpul așteptării? Nu. A fost necesar să treacă aceste mii de ani. Dacă nu am avea noaptea, nu am înțelege valoarea zilei, dacă nu am avea toamna cu ploile, iarna cu ninsorile, viforele, nu am putea să ne pregătim în mod real pentru primăvară, pentru învierea firii și pentru secerișul cu roadele, așa și firea omenească a căzut în această neccesitate. S-a împietrit omul de la păcat și a avut nevoie de iarna grea a miilor de ani înainte de Hristos, ca să se înmoaie inima lui, să înțeleagă, să se pregătească, să se maturizeze, să dorească, să caute și să-l primească în final pe Hristos. Omul plăsmuit de Dumnezeu a devenit un popor tare la cerbice. Cu toate acestea, era hărăzit unei neîncetate desfătări a contemplației lui Dumnezeu și trebuia să vină ceasul când avea să schimbe înșelarea și idololatria cu bucuria Bisericii, cu marele ospăț al Împărăției lui Dumnezeu. Venirea lui Hristos trebuia să se înfăptuiască atunci când a venit „plinirea vremii”, adică atunci când se vor fi trezit inimile oamenilor și Îl vor fi căutat.

Ce așteaptă de la noi Dumnezeu

Am văzut cum strămoșii au reușit să-și depășească păcătoșenia lor și să devină icoane prețioase și neprețuite ale lui Dumnezeu. Să vedem acum cum putem și noi să fim strămoșii celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, cum putem să devenim sfinți. Istoria noastră arată ce așteaptă de la noi Dumnezeu. Toți ne-am născut duhovnicește prin sfântul Botez. Maica noastră este colimvitra Bisericii, maica noastră Biserica, iar Biserica este Hristos, Tatăl nostru. Biserica, așadar, este o nouă naștere. Când Nicodim s-a dus pe ascuns la Hristos noaptea, Domnul i-a vorbit despre nașterea de sus[1]. Această naștere, de sus, ne-o dă Biserica. Dar nu ne naște pentru a fi fiii stricăciunii și ai morții, oameni ai celei de-a șaptea sau a paisprezecea generație, ci să fim oameni ai nemuririi, fii ai învierii, strămoși ai zilei a opta, a celui de-al optulea veac.

Arborele genealogic al lui Hristos

Iarăși vine Crăciunul, iubiții mei. Cu adevărat S-a născut Hristos și S-a arătat în mijlocul oamenilor. Un imn de la înainte-prăznuire zice că Născătoarea de Dumnezeu a fost cuprinsă de uimire atunci când L-a născut pe Fiul ei, de aceea s-a plecat și s-a închinat ca o roabă Împăratului împăraților și L-a întrebat : „Cum Te-ai semănat în pântecele meu?” Și fiindcă nu a primit nici un răspuns, s-a închinat din nou pruncului Iisus întrucât știa că este Dumnezeu, singurul care a putut aduce din cer firii omenești darul unic al dumnezeirii.

Ce înseamnă paisprezece neamuri ?

Genealogia pe care o vom citi în Biserică în Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), vorbește de trei ori de paisprezece neamuri. Ce înseamnă paisprezece neamuri? Câte veacuri sunt? Sensul aici este că numărul șapte din dublarea căruia provine numărul paisprezece încheie timpul stricăcios al lumii acesteia. Sfânta Scriptură zice că Dumnezeu a făcut lumea aceasta stricăcioasă înșelătoare și înșelată în șapte zile. Prin urmare, cele paisprezece neamuri erau neamurile oamenilor care au trăit și au luptat cu durerea, cu bolile, cu moartea. Câți și câți oameni au trăit cu nădejdea, fără ca în final să vadă ceea ce așteptau! Câți mureau postind așteptându-L pe Mesia așa cum L-au aflat în Vechiul Testament! Toți aceștia Îl așteptau pe Mântuitorul înlăuntrul întunericului prin lumina opacă a Vechiului Testament. Potrivit Vechiului Testament de la Adam până la Nașterea lui Hristos au trecut 5 508 ani. Scriptura stabilește atâția, ca să creeze cele trei perioade de câte paisprezece neamuri: perioada de mai înainte de robie, cea din robia în Babilon și cea de după robie. Numărul șapte este, prin urmare, simbolic. Arată nenumăratele neamuri și că toți care au trăit s-au stins, s-au pierdut așteptând lumina cea adevărată, pe Hristos. Acum că a venit Hristos stihurile de după icos spun către părinți: „Primiți bucuria, strămoșilor, văzându-L pe Hristos Mesia apropiindu-Se”.

Duminica dinaintea Nasterii Domnului

R. Radulescu: Parinte profesor Constantin Coman, inainte de Craciun avem ca fragment evanghelic, intreg capitolul intai din Evanghelia de la Matei, care ne ofera sirul inaintasilor lui Hristos, pe linie omeneasca, incepand cu Avraam. Este un sir lung de 36 de neamuri, multe nume, unele mai cunoscute, altele mai putin cunoscute, dar despre toate se vorbeste in Vechiul Testament, in diferite imprejurari. Vreau sa va intreb ce merit au aceste personaje, care fac parte din asa numita genealogie a Mantuitorului Hristos? Au vreun merit personal sau doar calitatea ca s-au nascut in acest neam?

Duminica Sfintilor Parinti dupa trup ai Domnului

„Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David regele;

Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului

Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului – Duminica Sfintilor Parinti dupa trup ai Mântuitorului

EVANGHELIA ZILEI: 2016-12-18

DUMINICĂ Înaintea Naşterii lui HRISTOS Evanghelia de la Matei (I, 1-25)

artea naşterii lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat naştere lui Iuda şi fraţilor lui; Iuda le-a dat naştere, din Tamar, lui Fares şi lui Zara; Fares i-a dat naştere lui Heţron; Heţron i-a dat naştere lui Aram; Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon; Salmon i-a dat naştere, din Rahab, lui Booz; Booz i-a dat naştere, din Rut, lui Obed; Obed i-a dat naştere lui Iesei; Iesei i-a dat naştere lui David, regele; David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abia; Abia i-a dat naştere lui Asa; Asa i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; Ozia i-a dat naştere lui Iotam; Iotam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere lui Iezechia; Iezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat naştere lui Amon; Amon i-a dat naştere lui Iosia; Iosia le-a dat naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, la strămutarea în Babilon. După strămutarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a dat naştere lui Zorobabel; Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud; Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat naştere lui Eliud; Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob; Iacob i-a dat naştere lui Iosif, bărbatul Mariei, cea din care S’a născut Iisus, Ce Se cheamă Hristos. Aşadar, întru totul, de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; iar de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Dar naşterea lui Iisus Hristos, astfel a fost: Fiind Maria, mama Sa, logodită cu Iosif, mai înainte de a fi ei laolaltă ea s’a aflat pe sine având în pântece de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind şi nevrând s’o dea el în vileag, a vrut s’o lase pe ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s’a arătat în vis, grăind: „Iosife, fiul lui David, nu te teme s’o iei pe Maria drept femeia ta, fiindcă ceea ce s’a zămislit într’însa este de la Duhul Sfânt; ea va naşte Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor“. Iar acestea toate s’au făcut ca să se plinească ceea ce s’a spus de Domnul prin profetul ce zice: Iată, Fecioara va purta în pântece şi va naşte Fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu. Şi trezindu-se Iosif din somn, a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe femeia sa. Şi nu a cunoscut-o până ce ea L-a născut pe Fiul ei. Şi I-au pus Acestuia numele Iisus.

Apostolul Zilei: 2016-12-18

DUMINICĂ Înaintea Naşterii lui HRISTOS Ap. Evrei (XI, 9-10; 32-40)

raţilor, Avraam, prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu. i ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care, prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea.