Ce semnifică tămâierea din timpul citirii „Apostolului” ?

În timpul citirii „Apostolului” sau în timpul cântării „Aliluia” de după Apostol are loc cădirea sau tămâierea, care se face în cinstea Sfintei Evanghelii ce urmează a fi citită și care simbolizează mireasma învățăturii Sfinților Apostoli, după cum zice Sfântul Pavel: „Noi suntem pentru Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos și prin noi se răspândește în tot locul mireasma cunoștinței Lui” (II Corinteni 2, 14-15).

Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că această primă cădire din cadrul Sfintei Liturghii simbolizează darul Sfântului Duh dat lumii prin Evanghelie. Tămâia care arde transformându-se în „miros de bună mireasmă duhovnicească” ce se înalță la cer exprimă jertfa bine-plăcută lui Dumnezeu. Omul însuși trebuie să se jertfească, să ardă duhovnicește dăruindu-se lui Dumnezeu ca „miros de bună mireasmă duhovnicească”.

Sfântul Chiril al Alexandriei sublinia faptul că nu putem intra la Tatăl și, implicit, nu Îl putem cunoaște, decât în stare de jertfă curată. Cădirea, pregătindu-ne pentru primirea Cuvântului lui Dumnezeu, este în același timp o jertfă adusă lui Dumnezeu, o mărturisire a prezenţei Sale în mijlocul nostru, precum și un îndemn la propria noastră jertfire duhovnicească. Mirosul aparte al tămâii și cântarea laudei lui Dumnezeu („Aliluia”) ne ajută să Îi simțim prezența și să ne înălțăm inimile în rugăciune.

Doxologia