Arhivă pentru 23 decembrie 2016

23
dec.
16

Demonii necăjesc pe cei ce se roagă ziua şi noaptea

1969215_623650804424932_7976479144770603816_nPovestea avva Daniil Schitiotul că odată un frate care petrecea în Egipt umbla pe cale și când l-a prins noaptea a intrat într-un mormânt, ca să doarmă din pricina frigului, și trecând pe acolo demonii, zice unul către celălalt: „Vezi ce curaj are monahul acesta că doarme în mormânt?

Citește în continuare ‘Demonii necăjesc pe cei ce se roagă ziua şi noaptea’

23
dec.
16

Sănătatea este darul lui Dumnezeu, iar noi suntem responsabili de ea

A cere ajutorul doctorului atunci când eşti bolnav nu este păcat, cu toate că boala e de la Dumnezeu – pentru că şi priceperea doctoricească tot Dumnezeu o dă, şi doctoriile tot Dumnezeu le-a zidit. Aşadar, când ne folosim de doctor şi doctorii, nu ne folosim de ceva aflat în afara căilor şi rânduielilor dumnezeieşti. Descântecele, nu ‒ acestea nu sunt calea lui Dumnezeu, pe acolo n-avem de ce să mergem!

Citește în continuare ‘Sănătatea este darul lui Dumnezeu, iar noi suntem responsabili de ea’

23
dec.
16

Ce reprezintă Pecetea Duhului Sfânt ?

În Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, acesta ne îndeamnă „Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30).

Citește în continuare ‘Ce reprezintă Pecetea Duhului Sfânt ?’

23
dec.
16

EVANGHELIA ZILEI: 2016-12-23

VINERI

Sfinţii zece mucenici din Crit

Evanghelia de la Luca
(XXI, 12-19)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Păziţi-vă de oameni, pentru că ei îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, predându-vă sinagogilor şi temniţelor, cu de-a sila ducându-vă la’mpăraţi şi la dregători din pricina numelui Meu. Şi fi-va pentru voi aceasta prilej de mărturisire; puneţi deci în inimile voastre să nu vă gândiţi de mai’nainte ce veţi răspunde; că Eu vă voi da gură, şi înţelepciune căreia toţi potrivnicii voştri nu-i vor putea sta’mpotrivă, nici să-i răspundă. Şi veţi fi predaţi şi de părinţi şi de fraţi şi de rudenii şi de prieteni; şi vor ucide dintre voi, şi de toţi veţi fi urâţi din pricina numelui Meu; dar păr din capul vostru nu va pieri. Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele.“
23
dec.
16

Apostolul Zilei: 2016-12-23

VINERI

Sfinţii zece mucenici din Crit

Ap. II Timotei

(I, 1-2; 8-18)

P-150x150avel, apostolul lui Hristos Iisus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Iisus, lui Timotei, iubitului fiu: Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru!

D-150x150eci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat ci, venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine.




Blog Stats

  • 323.510 hits
decembrie 2016
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte