Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Troparul Sfântului Antonie cel Mare

Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemă­­­­nân­du-te, Bo­tezătorului cu drepte cărări urmând, Pă­rin­te Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugă­ciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dum­ne­zeu să mântuiască sufletele noastre.

De ce nu vrei harul Domnului ?

Nu pot înţelege de ce oamenii nu cer pacea de la Domnul. Doar Domnul ne iubeşte atât de mult, încât nu ne va refuza nimic.

La moarte nu iau cu mine decât faptele mele

Dintre cei ce se află într-o ospătărie, unii închiriază paturi; alţii neputând avea pat şi dormind pe jos, sforăie nu mai puţin decât cei ce dorm în pat. Şi aşteptând măsura nopţii, dimineaţa toţi se duc, lăsând paturile ospătăriei şi luând numai lucrurile lor.

Ce este Sfânta Proscomidie ?

Proscomidia (gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi) este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

Sfantul Antonie cel Mare

Sfantul Antonie cel Mare este praznuit pe 17 ianuarie. Sfantul Antonie a fost un barbat de neam egiptean, care a ramas in memoria Bisericii drept primul mare nevoitor crestin pustnic. Cuviosul Antonie s-a nascut in anul 250, in localitatea egipteana Koman, si a trecut la cele vesnice in anul 356, la varsta de 105 ani, in pustia in care s-a nevoit aproape toata viata, dupa ce l-a inmormantat pe Sfantul Pavel Tebeul.

Viaţa Sfântului Cuvios Antonie cel Mare

   Cuviosul părintele nostru Antonie era de neam egiptean, născut din părinţi de bun neam, care aveau avuţie multă; şi fiind ei creştini, creştineşte îl creşteau şi pe el. Pe când era mic, se afla la părinţii lui, necunoscând pe altcineva mai mult, decât pe dânşii şi casa lor.

EVANGHELIA ZILEI: 2017-01-17

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (XI, 11-23)

n vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece. Şi a doua zi, pe când ieşeau din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, S’a dus acolo să vadă dacă va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin, n’a găsit nimic decât frunze; că încă nu era vremea smochinelor. Şi vorbindu-i, i-a zis: „De-acum înainte, roadă din tine nimeni în veac să nu mănânce!“ Iar ucenicii Săi auzeau. Şi au venit în Ierusalim. Şi intrând în templu, a început să-i dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: „Oare nu este scris: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Că se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s’a făcut seară, au ieşit afară din cetate. A doua zi dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: „Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s’a uscat…“. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.“

Apostolul Zilei: 2017-01-17

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov (III, 1-10)

raţilor, nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi învăţătorii) mai mare osândă vom lua. Pentru că toţi greşim în multe chipuri: dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc, şi cât codru aprinde! Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească, dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea așa.