Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos şi a vorbit despre dragoste. A împărţit dragostea, a răspândit-o în lume şi lumea s-a îmbogăţit prin cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu. Ne spune: „Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut de Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire”.
Postul nu trebuie rezumat la ce nu avem voie sa mancam. Sa fim atenti sa nu facem din nemancarea unor alimente o obsesie. Unii gresesc cand cauta cat mai multe rete de post, iar altii cand se opresc doar la a nu manca.
is-a Domnul: „Luaţi aminte ca milostenia voastră să nu o faceţi în faţa oamenilor, ca să vadă ei; altminteri nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii prin sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într’ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că lor le place să-şi facă rugăciunile stând în picioare prin sinagogi şi prin răspântii, ca să se arate oamenilor; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi. Deci nu vă asemănaţi lor, că Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la El. Aşadar, voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşallele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de Cel-Rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.“
In primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul slujbei Pavecernitei Mari, se citeste pe fragmente Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. In miercurea din saptamana a V-a a Postului Mare se reciteste pentru a doua oara in perioada postului Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Spre deosebire de prima lectura din Postul Mare cand acest canon este impartit in patru stari citite la slujbele Pavecernitei din ziua de luni, marti, miercuri si joi din prima saptamana, in miercurea saptamanii a V-a canonul se citeste integral.
In vremea razboiului duhovnicesc, spune Sf. Maxim Marturisitorul (Rasp. Catre Thalasie, 49), luptatorul trebuie sa astupe izvoarele apelor celor dinafara cetatii si sa nu se indeletniceasca decat cu rugaciunea si cu muncirea trupului prin filosofia cea lucratoare, adica cu ostenelile trupesti.
Postul nu este doar o problema de infranare de la mancare, de la bauturi, de la grasimi; nu este doar infranare de la fapte rele, la fel cum nu este doar un exercitiu al faptei bune si al rugaciunii, ci este si o problema de bun simt. 
Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 27 februarie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.
Evanghelia Duminicii lasatului sec de branza (a izgonirii lui Adam din rai)
Evanghelia din duminica lăsatului sec de brânză: Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va si vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6:14-18)
Suntem in pragul sfantului si marelui Post. Duminica izgonirii lui Adam din Rai, ultimul popas inaintea duhovnicestii ofensive, ne pune la inceputul vietii noastre pacatoase pe pamant. Suntem izgoniti din Raiul desfatarii din pricina neascultarii, a mandriei si a neinfranarii. Viata cu sudoare, cu chinuri, cu necazuri si lacrimi, cu moartea, plata pacatului.
Crestinismul nu este numai o invatatura care ajunge sa fie stiuta, ci o invatatura care se cere traita, pusa in practica. In acest sens, el este viata si putere de mantuire. De aceea, nu e crestin adevarat cel ce se multumeste sa cunoasca numai invatatura Domnului nostru Iisus Hristos; crestin este cel ce isi face din invatatura Domnului lege de viata, urmand intru totul lui Hristos, care n-a invatat decat ceea ce El Insusi a implinit, facandu-ni-se pilda fara abatere pentru tot ceea ce ne-a poruncit sa facem. Crestinismul este puterea mantuitoare, dar numai celui ce-si traieste viata dupa legea lui Hristos si-si modeleaza prin aceasta faptura tot mai mult dupa chipul Domnului. Asa cum un mester face dintr-un bulgare de aur, amestecat cu multe materii, o bijuterie stralucitoare, cura-tindu-l cu ajutorul focului de tot amestecul strain si lovindu-l cu ciocanul pana ce-i da forma cugetata, asa face si crestinul din faptura sa un chip frumos, avand mereu ca model pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a facut in acest scop omul desavarsit.
rimiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.
n vremea aceea, sculându-se toată mulţimea, L-au dus pe Iisus în faţa lui Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: „Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-l să dea dajdie cezarului şi zicând că el este Hristos Împărat“. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: „Eşti tu împăratul Iudeilor?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Tu o spui“. Iar Pilat a zis către arhierei şi către mulţime: „Nu găsesc nici o vină în omul acesta“. Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s’a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat. Şi în chiar ziua aceea Irod şi Pilat s’au făcut prieteni unul cu altul, că mai’nainte erau duşmani unul altuia. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: „Pe omul acesta l-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-l în faţa voastră, în omul acesta n’am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-i; şi nici Irod, căci l-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n’a săvârşit nimic vrednic de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Şi el trebuia ca de praznic să le elibereze un vinovat. Dar ei cu toţii au strigat, zicând: „Ia-l pe acesta şi eliberează-ne pe Baraba!“ – care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau, zicând: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!…“. Iar el le-a zis a treia oară: „Ce rău a făcut acesta? N’am găsit în el nici o vină vrednică de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari să fie răstignit; şi strigătele lor au biruit. Şi Pilat a hotărât să li se’mplinească cererea. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor. Şi pe când Îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon Cireneul, care venea de la ţarină, şi i-au pus crucea, ca s’o ducă’n urma lui Iisus. Şi-L urmau mulţime multă de popor şi femei care se băteau în piept şi-L plângeau. Şi întorcându-Se către ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Că iată, vin zile’n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n’au născut şi sânii care n’au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne! Că dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?“ Şi alţi doi erau duşi, făcători de rele, ca să fie omorâţi împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă Al-Căpăţânii, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ Şi şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare la sorţi. Şi era acum ca la al şaselea ceas, şi întuneric s’a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea; şi s’a întunecat soarele; şi catapeteasma templului s’a sfâşiat prin mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas mare, a zis: „Părinte, în mâinile Tale Îmi pun Duhul“. Şi aceasta zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se petrecuse, Îl slăvea pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost!“ Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, ca şi femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept – acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor –. El era din Arimateea, cetate a Iudeilor, şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu; acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Şi l-a coborât şi l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într’un mormânt săpat în piatră, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. Şi după ce s’au întors, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s’au odihnit, după lege.
Incepand cu 20 februarie, ortodocsii intra in „Saptamana Alba sau a branzei”. In aceasta saptamana nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri se face dezlegare la oua, lapte, branza si peste. In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea „harti”, un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului. Saptamana Alba aminteste de vietuirea primilor oameni in Rai, cand ei nu consumau carne. Astfel, aceasta saptamana ne cheama la reasezarea in starea paradisiaca din care am cazut.
După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. Aceste numiri reprezintă o formulare populară a perioadei de şapte zile dinaintea postului propriu-zis, în care nu se face dezlegare la carne, ci doar la produse din lapte, ouă şi peşte. Se urmăreşte prin aceasta obişnuirea organismului cu alimente mai uşoare, fiind de fapt o etapă de tranziţie de la alimentaţia cu produse din carne la una exclusiv vegetariană. Dacă sufletul este instruit în vederea luptei duhovniceşti din Postul Mare cu două săptămâni în urmă, prin cele două duminici speciale, a vameşului şi a fariseului, dar şi cea a fiului risipitor, iată că după Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi se alătură şi trupul acestei pregătiri, nu doar prin renunţarea la carne, dar şi prin rânduiala Bisericii din zilele de miercuri şi vineri, când nu se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie, fiind numite zile aliturgice. Programul liturgic al acestor două zile ne înlesneşte accesul în ambianţa Postului Mare. Săvârşirea celor şapte Laude se face după rânduiala din post, cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul “Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, însoţită de metanii, familiarizând astfel trupul cu nevoinţa pe care o vom săvârşi pe parcursul întregului post.
Pentru creştinul care, pe lângă faptul că nu consumă carne, şi participă „cu luare aminte” la sfintele slujbe, Săptămâna albă devine o călătorie duhovnicească uşoară, menită să-l pregătească mai bine pentru intrarea în post sau mai degrabă pentru o călătorie mai grea, de 40 de zile, un drum al pocăinţei adânci, care va culmina în bucuria Învierii. Sensul acestei săptămâni este unul profund pedagogic: pe de o parte, de a-l pregăti duhovniceşte pe credincios pentru post, prin intermediul slujbelor care se săvârşesc, iar pe de altă parte, de a-l deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne. „Semnificaţia duhovnicească a Săptămânii Lăsatului sec de carne sau a Săptămânii brânzei, cum mai este numită, este o pregătire pedagogică a credincioşilor pentru post. Pe de o parte, este o pregătire duhovnicească, deoarece credincioşii sunt ajutaţi să deprindă virtuţile necesare unei postiri autentice, iar pentru asta ei sunt foarte mult ajutaţi de conţinutul cântărilor de la strană din această săptămână, deoarece rânduiala liturgică a acestei săptămâni primeşte chiar unele conotaţii specifice Postului Mare, ca de pildă: cântarea „Aliluia” la Utrenie, în loc de „Dumnezeu este Domnul”; rugăciunea Sfântului Efrem Sirul la Pavecerniţă. Pe de altă parte, pe lângă deprinderea virtuţilor, este vorba şi despre o pregătire trupească, despre o deprindere a credincioşilor cu postirea trupească, deoarece în această săptămână nu se consumă carne, iar această mâncare a lactatelor este deja un efort ascetic, în vederea postului care va veni”, a explicat pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu, titularul Catedrei de liturgică şi pastorală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.
După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. Aceste numiri reprezintă o formulare populară a perioadei de şapte zile dinaintea postului propriu-zis, în care nu se face dezlegare la carne, ci doar la produse din lapte, ouă şi peşte. Se urmăreşte prin aceasta obişnuirea organismului cu alimente mai uşoare, fiind de fapt o etapă de tranziţie de la alimentaţia cu produse din carne la una exclusiv vegetariană.
Biserica a randuit Postul Mare pentru ca omul sa descopere inima, adancul inimii sau “adancul sufletului sau”. Aceasta este “tinta” lui Dumnezeu, careia El se descopera si intru care El se salasluieste dupa marturia Sfintei Scripturi. “Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea tasneste viata”, spune Inteleptul Imparat al lui Israel (Pilde 4,23). Inima omului “cauta cunostinta” (Pilde 15,14) deopotriva intelectuala si dumnezeiasca.
Evanghelia de la Matei 25, 31-46: Cândva veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;golam fostşi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit ui Tine? Iar împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi jăcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-va de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am, fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
Duminica de astazi se numeste si Duminica Judecatii, Duminica in care se pomeneste Judecata de apoi, Judecata viitoare, ultima Judecata, la care se vor prezenta toti credinciosii. La sfintele slujbe ale Bisericii noastre se pomeneste de mai multe ori Judecata din urma. La ectenie se spune asa: „Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace si raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos sa cerem”.
Duminica Infricosatei Judecati – Pilda Fiului Risipitor ne va uimi cat va fi lumea, prin milostivirea si negraita dragoste pe care ne-a aratat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mantuitorul a voit sa moara rastignit, adica cu bratele intinse si Biserica mereu il infatiseaza astfel, pentru ca sa ne arate ca de-a pururi sta cu bratele deschise, ca sa imbratiseze pe toti pacatosii care se intorc la Casa parinteasca.
Sambata, 18 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea „Mosii de iarna”. Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.
Sfantul Mare Mucenic Teodor Tiron a trait pe vremea imparatilor Diocletian, Maximian si Maximin, in secolul al III-lea. A slujit in oastea imparatului roman si L-a slavit pe Dumnezeu cu moarte muceniceasca in vremea persecutiei lui Maximin, in jurul anului 303. Biserica il praznuieste in ziua de 17 februarie si in prima sambata din Postul Mare, numita si „Sambata Sfantului Teodor„, in care se face pomenire de minunea colivei, savarsita de sfant la multi ani dupa fericita sa adormire.
Nu poate concepe mintea noastră ce rugăciuni fac sfinţii pentru noi, cei care trăim aici, în valea plângerii, deoarece şi ei au călcat pe aceste locuri pe care călcăm noi şi au întâlnit greutăţile, ispitele şi obstacolele pe care le întâlnim noi şi vor să ne ajute. Aşadar, să ne refugiem întotdeauna la sfinţi şi să Ie cerem mijlocirile.
Vine un „moment rău” în care suntem stăpâniţi de patima mâniei şi scoatem în afară nu numai prisosul, ci şi ceea ce este înăuntrul cisternei de otravă pe care o avem în sufletul nostru. Astfel, se întâmplă ca şi cu marea: când se învolburează, scoate la suprafaţă lucrurile nefolositoare ascunse înlăuntrul ei şi, oarecum, îşi curăţă adâncurile. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Am văzut oameni care, aprinşi de nebunia mâniei, scoteau dinlăuntrul lor, ca printr-o vărsătură, ţinerea de minte îndelungată a răului. Astfel, printr-o patimă s-au izbăvit de cealaltă”.
Trufia este cugetul înfumurat al omului neânsemnat, care socotește despre sine că este mare și important. Cel trufaș are o părere foarte bună despre sine, gândește disprețuitor și socotește că, ignorându-le pe toate, este înțelept; face paradă de cumpătare, în timp ce el este nechibzuit; are impresia că este cineva, deși este un nimeni; se amăgește cu fapte care sunt fără de nici o valoare. Cu toate că este rău, gândește despre sine că este bun: nu-și măsoară faptele, apreciindu-le după măsura comună, ci dupa masura îngâmfării sale.
Scrii că în societate nu se obișnuiește acum să-ți faci semnul crucii. De pildă, când pornește trenul ai vrea să îți faci cruce, dar te temi de batjocuri, și singură rezolvi dilema prin cuvintele Mântuitorului: Cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri (Marcu. 8,38).
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente