01
mart.
17

Mireasma rugăciunii – rodul numelui lui Hristos

1969215_623650804424932_7976479144770603816_nSfântul Grigorie Palama spune că atunci când rugăciunea (inimii) este spusă cu fiecare respiraţie, cu timpul, o mireasmă plăcută iese pe nări. Într-adevăr, aşa stau lucrurile. Prin intemediul rugăciunii un aer înmiresmat se va forma, care nu este altceva decât un rod al rugăciunii.

Atunci când eram începători şi spuneam astfel rugăciunea, era atât de multă mireasmă încât totul mirosea dulce şi plăcut – din bărbile noastre şi chiar din piepturile noastre ieşea atâta mireasmă. Aerul pe care-l inspiram şi expiram era cu totul înmiresmat, iar eu mă gândeam: „ce este rugăciunea aceasta?”. Ea este numele lui Hristos! Şi ce nu cuprinde numele lui Hristos în sine? Cu numele lui Hristos, sfintele Daruri sunt sfinţite; în numele lui Hristos se botează, vine Sfântul Duh, sfinţii înviau morţii. În numele lui Hristos, totul se poate face. Unul dintre Părinţii trezvitori spuneau că atunci când sufletul părăseşte trupul unui om care a dobândit rugăciunea, demonii nu pot rămâne lângă el, deoarece sufletul pleacă împreună cu rugăciunea. Numele lui Hristos este arma sa. Sufletul său este blindat cu rugăciunea. Cum oare se mai pot apropia demonii de el? Iată cât de mare este binele adus de ea!

Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem,

Editura Bunavestire, 2001, pag. 320-321

Doxologia


0 Răspunsuri to “Mireasma rugăciunii – rodul numelui lui Hristos”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 329.682 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: