07
apr.
17

Rugăciunea este o conversaţie a omului cu Dumnezeu

Roagă-te cât mai des cu putinţă. Încearcă să simţi străpungerea inimii şi să plângi şi vei vedea cât de mult vei fi uşurat de gânduri şi de necaz. Rugăciunea este o conversaţie a omului cu Dumnezeu.

Cel ce se roagă cu un duh înfrânt şi smerit se umple de daruri şi binecuvântări divine – adică de bucurie, pace, mângâiere, iluminare şi nădejde – şi el, de asemenea, este binecuvântat. Rugăciunea este sabia cu două tăişuri care ucide deznădejdea, salvează din pericol, linişteşte durerea. Rugăciunea este un medicament preventiv pentru toate bolile sufleteşti şi trupeşti. Prin urmare, imploraţi-o pe Maica Luminii, Prea Curata Născătoare de Dumnezeu să vă ajute, căci ea este cea mai mare mângâiere a noastră după Dumnezeu.

Atunci când omul cheamă sfântul ei nume, ea de îndată îşi trimite ajutorul. Ea este o mamă, atunci când s-a aflat pe pământ ca fiinţă umană şi tovarăş de suferinţă, ea a pătimit aceleaşi lucruri ca şi noi şi, din această pricină, ea are o mare înţelegere pentru sufletele îndurerate şi repede vine în ajutorul lor.

Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem,

Editura Bunavestire, 2001, pag. 283


0 Răspunsuri to “Rugăciunea este o conversaţie a omului cu Dumnezeu”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 335.602 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: