Arhivă pentru 19 aprilie 2017

19
apr.
17

Este obligatoriu să mâncăm carne de miel la Paști ?

Cu cât ne apropiem de Sfintele Paști, începe o adevărată forfotă prilejuită de pregătirile împământenite deja, printre care și procurarea mielului pentru masa tradițională. Zilele trecute, mergând în vizită la niște fii duhovnicești, nu m-am putut abține să nu iau în brațe un miel din gospodăreasca turmă adăpostită într-un staul din apropiere. M-au năpădit frumoase amintiri din copilărie când, acasă, părinții au ținut – nu prea mulți ani – câteva oi, iar eu jubilam de bucurie, jucându-mă primăvara cu mieluții, atât de frumoși, plini de candoare. Însă, cea mai mare problemă legată de existența acestora se ivea la Paști. Părinții, după așa-zisa tradiție, hotărau sacrificarea unui miel. Sufeream cumplit, nereușind să-i înduplec să renunțe! Țin minte că odată m-au trimis de-acasă, în sat, cu o treabă închipuită, iar în urmă bucălatul meu prieten a căzut victimă unui obicei pe care nici acum nu-l înțeleg prea bine. În semn de protest, în acel an nu am gustat defel bucatele gătite din sacrificatul meu amic pentru masa de Paști.

Citește în continuare ‘Este obligatoriu să mâncăm carne de miel la Paști ?’

19
apr.
17

Treptele pe care trebuie să pășim pentru dobândirea Duhului Sfânt

Mângâindu-i pe ucenicii Săi, Domnul spune că pentru ei este mai bine ca El să suie la Cer, căci odată suit le va trimite în locul Său pe Mângâietorul – Duhul Sfânt. S-a pogorât Duhul Sfânt și rămâne în Biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios, că acela care nu are Duhul nu este al lui Hristos.

Citește în continuare ‘Treptele pe care trebuie să pășim pentru dobândirea Duhului Sfânt’

19
apr.
17

Biruința Învierii

Biruința Învierii

În România comunistă, atât cât am apucat‑o eu, Învierea Domnului a biruit orice.

Citește în continuare ‘Biruința Învierii’

19
apr.
17

De ce aprindem candele înaintea icoanelor ?

Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.

Citește în continuare ‘De ce aprindem candele înaintea icoanelor ?’

19
apr.
17

EVANGHELIA ZILEI: 2017-04-19

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Evanghelia de la Ioan
(I, 35-51)

n vremea aceea, stătea Ioan şi doi dintre ucenicii săi; şi privindu-L pe Iisus, Care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea şi I-au urmat lui Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că-L urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?“ Iar ei I-au zis: „Rabbi – care se tâlcuieşte: Învăţătorule –, unde locuieşti?“ El le-a zis: „Veniţi şi veţi vedea“. Au mers aşadar şi au văzut unde locuieşte; şi au rămas la El în ziua aceea. Şi era ca la ceasul al zecelea. Unul din cei doi care auziseră de la Ioan şi-I urmaseră lui Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Mesia – ce se tâlcuieşte: Hristos –“; şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa“ – ce se tâlcuieşte: Petru. A doua zi a vrut să meargă în Galileea şi l-a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: „Urmează-Mi!“ Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege şi profeţii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“. Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?…“. Filip i-a zis: „Vino şi vezi!“ Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: „Iată într’adevăr israelit întru care nu este vicleşug!“ Natanael I-a zis: „De unde mă cunoşti?“ A răspuns Iisus şi i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“. Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!“ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“. Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!“
19
apr.
17

Apostolul Zilei: 2017-04-19

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Ap. Fapte

(II, 22-38)

n zilele acelea, zis-a Petru către popor: Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi, pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât. Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea. Căci David zice despre El: «Pururea L-am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei umple de bucurie». Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre patriarhul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta. Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să-i aşeze pe tronu din rodul coapselor lui, mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos, că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut stricăciune. Dumnezeu L-a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi Îi suntem martori. Deci, înălţându-Se de-a dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, El L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi acum. Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: «Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale». Cu încredinţare să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos. Iar ei, auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem? Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.



Blog Stats

  • 323.555 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte