Se uita pe cer și, dacă vedea o pasăre cu aripa frântă, lua repede acul cu ață și-o cosea la loc. De aceea și treceau primăvara atât de mulți cocori pe deasupra satului nostru. Știau că are cine să le sară în ajutor dacă li se descosea cumva zborul pe la vreo încheietură!
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre.
Citește în continuare ‘Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice îi cerem …’
Când îi spuneam adesea: ,,Bunicuțule, binecuvântați-mă să vă semăn pe cât de mult posibil!” nu mă judeca greșit, ci făcea semnul crucii asupra mea și-mi răspundea:
Citește în continuare ‘Dacă vrei ca alţii să te iubească, trebuie să-i iubeşti tu primul pe ei’
Oare știm noi că, judecând pe cel de lângă noi, chiar și cu un oftat, ne facem asemenea cu antihrist?
Lumea se influienţează repede spre bine, căt şi spre rău. Spre rău se influienţează mai uşor, pentru că acolo ajută şi diavolul. Spune, de pildă, unuia să lase fumatul pentru că îl vatămă. De îndată ce se vor hotărî să-l lase, diavolul va merge şi-i va spune: Ţigara cealaltă are mai puţină otravă, cealaltă are filtru şi curăţă… Fumează de acelea, că nu te vor vătăma’’. Îi va afla o îndreptăţire, ca să nu-l lase, îi va afla o … ,,soluţie”.
Citește în continuare ‘Lumea se influienţează mai uşor spre rău pentru că acolo ajută şi diavolul’
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
 n vremea aceea, ridicând ochii la cer, Iisus a zis: Părinte, aşa cum Tu M’ai trimis pe Mine în lume, tot astfel i-am trimis Eu pe ei în lume; şi de dragul lor Mă sfinţesc Eu pe Mine Însumi, pentru ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine, pentru ca toţi să fie una; aşa cum Tu, Părinte, eşti întru Mine şi Eu întru Tine, tot astfel şi ei să fie una întru Noi, ca lumea să creadă că Tu M’ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Eu le-am dat-o lor, pentru ca ei să fie una, aşa cum una suntem Noi. Eu întru ei şi Tu întru Mine, pentru ca ei să fie desăvârşiţi întru una; şi să cunoască lumea că Tu M’ai trimis şi că i-ai iubit pe ei aşa cum M’ai iubit pe Mine. Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi cei pe care Mi i-ai dat, ca să-Mi vadă slava pe care Tu Mi-ai dat-o; pentru că Tu M’ai iubit mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M’ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău, şi cunoscut li-l voi face, pentru ca iubirea cu care Tu M’ai iubit să fie într’înşii, şi Eu întru ei“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XXVII, 1-44; XXVIII, 1) |
 n zilele acelea, după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel şi pe alţi câţiva legaţi unui sutaş cu numele Iuliu, din cohorta Augusta. Şi, întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; şi era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic. Şi a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se faţă de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă. Şi, plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă. Şi, străbătând marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei. Şi găsind sutaşul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea. Şi multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului şi, fiindcă vântul nu ne slăbea, am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone. Şi abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape oraşul Lasea. Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii Ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi îndemna, zicându-le: Bărbaţilor, văd că plutirea va să fie cu necaz şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru sufletele noastre. Iar sutaşul se încredea mai mult în cârmaci şi în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel. Şi limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulţi dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo şi, dacă s-ar putea, să ajungem şi să iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus şi spre vântul de miazănoapte-apus. Şi suflând uşor un vânt de miazăzi şi crezând că sunt în stare să-şi împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta. Şi nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit). Şi smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duşi în voia lui. Şi trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe corabie. Şi după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Şi temându-se să nu cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos şi erau duşi aşa. Şi fiind tare loviţi de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura. Şi a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei. Şi nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, şi ameninţând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare. Şi fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaţilor, ca, ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; şi n-aţi fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta. Dar acum vă îndemn să aveţi voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin, zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu tine. De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus. Şi trebuie să ajungem pe o insulă. Şi când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtaţi încoace şi încolo pe Adriatica, pe la miezul nopţii, corăbierii au presimţit că se apropie de un ţărm. Şi aruncând măsurătoarea în jos, au găsit douăzeci de stânjeni şi, trecând puţin mai departe şi măsurând iarăşi, au găsit cincisprezece stânjeni. Şi temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, şi doreau să se facă ziuă. Dar corăbierii căutau să fugă din corabie şi au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă şi ancorele de la partea dinainte. Pavel a spus sutaşului şi ostaşilor: Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi să scăpaţi. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă. Iar până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toţi să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-aţi mâncat, aşteptând şi nimic gustând. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri. Şi zicând acestea şi luând pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, frângând, a început să mănânce. Şi devenind toţi voioşi, au luat şi ei şi au mâncat. Şi eram în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de suflete. Şi, săturându-se de bucate, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare. Şi când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având ţărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia. Şi desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor şi, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre ţărm. Şi căzând pe un dâmb de nisip, au înţepenit corabia, şi partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor. Iar ostaşii au făcut sfat să omoare pe cei legaţi, ca să nu scape vreunul, înotând. Dar sutaşul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor şi a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat, iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi aşa au ajuns cu toţii să scape, la uscat.
|
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente