La sfârşitul Liturghiei se scoate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, cununiile şi cele necesare în mijlocul bisericii şi începe slujba logodnei şi a Cununiei religioase, la care trebuie să participe tot satul, ca martori şi rugători, înaintea lui Dumnezeu, pentru noua familie care se întemeiază acum. Cu cât vor participa mai mulţi credincioşi la cununie şi cu cât se vor ruga mai mulţi pentru cei doi miri, cu atât le va fi căsnicia mai liniştită şi binecuvântată.
După slujbă, preotul binecuvintează mirii şi îi însoţeşte la masa de nuntă din casa mirelui, împreună cu rudele. Iar după binecuvântarea mesei, ospătează cu toţii şi se veselesc, slăvind pe Dumnezeu, iar preotul ţine cuvânt de învăţătură; apoi se aduc daruri pentru cei doi miri.
Arhimandrit Ioanichie Bălan,
Călăuză ortodoxă în familie şi societate, volumul II,
Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993, pag. 37
Doxologia
0 Răspunsuri to “Ziua potrivită pentru săvârşirea cununiei religioase”