Medicamentul care vindecă orice durere a inimii

Neîncetata chemare a numelui lui Dumnezeu îl vindecă pe om de patimi. Când îl rostim, numele lui lisus e un medicament care tămăduieşte. El nu trebuie invocat numai când suntem bolnavi sau avem alte ispite. El nu se rosteşte numai cu buzele sau în gând, ci şi cu inima. Numele Lui e sfânt, preacurat, preadorit, căci este Dumnezeu. Să ne gândim la Iisus ca la Dumnezeu Care are putere şi poate face minuni cu puterea Sa. Fiecare suflet să ştie că Dumnezeu este cu el în tot locul.

Cine se roagă pentru voi când dormiți ?

Există un realism cotidian al Părinților deșertului, o viziune practică ce îmbină organic munca și rugăciunea în ritmul fiecărei zile. Creștinismul este traversat de dorința unei legături intime, permanente cu Dumnezeu. Îndemnul Sfântului Apostol Pavel la rugăciune neîncetată (I Tes 5, 17) este luat foarte în serios, dar este citit diferit, chiar de monahii deșertului. Sfatul apostolului care avea să devină temelia tradiției isihaste a fost înțeles literal de mesalieni. Aceștia ajung să refuze radical munca, pentru că se dedică exclusiv rugăciunii, spre care își canalizează toate energiile. Rugăciunea, care în toate tradițiile monahale reprezintă însăși inima vieții spirituale, era dusă la extrem de mesalieni sau enuhiți (numele grecesc al aceleiași comunități). Iar extremismul lor nu era dăunător pentru că accentuau atât de mult rugăciunea, ci pentru că o făceau împotriva ansamblului existenței umane.

Cum trebuie sa ne alegem indrumatorul

Cum trebuie să ne alegem îndrumătorul, ce reguli trebuie să respectăm în alegerea lui şi ce calităţi trebuie să aibă îndrumătorul ales. Părerea Cuvioşilor loan Casian şi Petru Damaschin despre posibilitatea greşelilor în cadrul alegerii, învăţătura altor Sfinţi Părinţi: a lui loan Scărarul, Vasile cel Mare, Efrem Sirul, Simeon Noul Teolog, Nichifor Monahul

Este de folos crestinului incepator sa-i povatuiasca in credinta pe cei apropiati ?

A devenit un obicei în timpul nostru ca fiecare să îndrume şi să înveţe pe aproapele, deşi adesea devin învăţători cei care n-au făcut nici măcar câţiva paşi în viaţa creştină, ci doar au privit la ea din depărtare. Se întâmplă des deci ca omul care şi-a petrecut toată viaţa în necredinţă şi în păcate, după ce s-a pocăit şi şi-a schimbat puţin modul de viaţă, după ce a mers de câteva ori la biserică sau a stat câteva zile în mănăstire, după ce a aflat unele legi şi viziuni creştine şi a făcut cunoştinţă cu unele reguli şi rânduieli bisericeşti, să înceapă să-i înveţe, să-i mustre pe apropiaţii săi – prieteni, rude -, să-i acuze de necredinţă, uneori chiar de slujirea satanei. Deseori se observă că omul nou convertit, care a lăsat de curând viaţa păcătoasă, care a început imediat să înveţe, să mustre, să-i îndrepteze pe apropiaţi, să-i întoarcă la credinţă, să le salveze sufletele, se împiedică singur, cade şi se întoarce la vechea viaţă păcătoasă; iar cei mustraţi de el, văzându-l pe dânsul într-o astfel de stare deplorabilă, îi atribuie creştinismului neputinţa şi se întorc de pe calea Bisericii, de la Dumnezeu.

EVANGHELIA ZILEI: 2017-06-14

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (VII, 21-23)

is-a Domnul: nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profeţit? şi nu în numele Tău demoni am scos? şi nu în numele Tău multe minuni am făcut? Şi atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v’am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, voi, cei ce lucraţi fărădelegea!

Apostolul Zilei: 2017-06-14

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani (IV, 13-25)

raţilor, Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă. Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, precum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri», în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt; împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: «Aşa va fi seminţia ta»; şi, neslăbind în credinţă, nu s-a uitat la trupul său amorţit – căci era aproape de o sută de ani – şi nici la amorţirea pântecelui Sarei; şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, şi fiind încredinţat că ceea ce i-a făgăduit are putere să şi facă. De aceea, credinţa lui i s-a socotit ca dreptate. Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate, ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Iisus, Domnul nostru, Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră.