A devenit un obicei în timpul nostru ca fiecare să îndrume şi să înveţe pe aproapele, deşi adesea devin învăţători cei care n-au făcut nici măcar câţiva paşi în viaţa creştină, ci doar au privit la ea din depărtare. Se întâmplă des deci ca omul care şi-a petrecut toată viaţa în necredinţă şi în păcate, după ce s-a pocăit şi şi-a schimbat puţin modul de viaţă, după ce a mers de câteva ori la biserică sau a stat câteva zile în mănăstire, după ce a aflat unele legi şi viziuni creştine şi a făcut cunoştinţă cu unele reguli şi rânduieli bisericeşti, să înceapă să-i înveţe, să-i mustre pe apropiaţii săi – prieteni, rude -, să-i acuze de necredinţă, uneori chiar de slujirea satanei. Deseori se observă că omul nou convertit, care a lăsat de curând viaţa păcătoasă, care a început imediat să înveţe, să mustre, să-i îndrepteze pe apropiaţi, să-i întoarcă la credinţă, să le salveze sufletele, se împiedică singur, cade şi se întoarce la vechea viaţă păcătoasă; iar cei mustraţi de el, văzându-l pe dânsul într-o astfel de stare deplorabilă, îi atribuie creştinismului neputinţa şi se întorc de pe calea Bisericii, de la Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Este de folos crestinului incepator sa-i povatuiasca in credinta pe cei apropiati ?’
Comentarii recente