19
iul.
17

Bucuriile care covârșesc toate fericirile lumii

Starea de bucurie duhovnicească este o rugăciune continuă. Aceasta înseamnă să aparţii mai mult cerului decât pământului. Căci oricare ar fi motivul întristării creştinului, aceasta este de la draci”, ne spune părintele arhimandrit Arsenie Papacioc. Suntem fiinţe răscumpărate de Dumnezeu, avem pe Dumnezeu în inima noastră, avem putere de a ne curăţi de păcate, de a ne sfinţi, de a ne îndumnezei, de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har, şi de a moşteni viaţa şi fericirea cea veşnică.
Bucuria creştină este suprafirească, este mai presus de bucuria acestei lumi. Bucuria creştină este mai presus de om, este un dar dumnezeiesc , este o bucurie veşnică, este o bucurie deosebită. Creştinul ortodox se împărtăşeşte şi de bucuriile curate ale acestei lumi, dar împlinind poruncile dumnezeieşti va fi binecuvântat, prin venirea Harului Dumnezeiesc, cu bucuria suprafirească pe care o dă Dumnezeu.

Bucuriile lumii acesteia, care sunt vrednice de primit, toate acestea, pentru un om care are credinţă în Dumnezeu, sunt binecuvântate de darul lui Dumnezeu şi în felul acesta.

Bucuria creştină covârşeşte bucuriile veacului acestuia. Cine are credinţă în Dumnezeu sigur că are bucurii ale credinţei pe care cel care nu are credinţă în Dumnezeu nu le poate avea.

Părintele Ioan de la Rarău,

Bucuraţi-vă pururea întru Domnul,

Editura Panaghia, Suceava, pag. 27

Doxologia


0 Responses to “Bucuriile care covârșesc toate fericirile lumii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.046 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: