22
iul.
17

Cuvânt pentru cineva care vrea să lase familia și să plece la mănăstire

A fi cu Domnul înseamnă a împlini voia lui Dumnezeu. Nu v-aţi întemeiat o familie, devenind soţie, mamă, iar acum şi bunică, fără Pronia lui Dumnezeu! Aceasta este starea în care se cuvine să vă mântuiţi, purtând cu ajutorul lui Dumnezeu această cruce care nu este uşoară.

Gândul cu privire la monahism, care vă nelinişteşte, reprezintă pentru dumneavoastră încălcarea binecuvântării lui Dumnezeu şi înseamnă că este un gând de la vrăjmaş.

Dumneavoastră, ca mamă, ar fi trebuit să vă educaţi creştineşte copiii. Dar odată ce n-aţi putut face acest lucru atunci, aţi putea măcar să o ajutaţi pe nepoţică. Dar, din nou, dumneavoastră purtaţi de grijă numai de propria persoană. Calea dumneavoastră spre monahism e închisă. Rugaţi-vă acasă, răbdaţi de la casnicii dumneavoastră şi rugaţi-vă pentru ei toţi. De asemenea, procedaţi în toate cu chibzuinţă, ca să nu-i enervaţi pe cei apropiaţi, împingându-i astfel la răzvrătire şi hulă împotriva lui Dumnezeu.

Domnul ne cheamă: „Dacă vrea cineva să vină la Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Însă dumneavoastră v-aţi gândit să vă lăsaţi crucea… Domnul să vă înţelepţească şi să vă ajute!

Arhimandritul Ioan Krestiankin,

Povăţuiri pe drumul Crucii,

Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pag. 182

Doxologia

 


0 Responses to “Cuvânt pentru cineva care vrea să lase familia și să plece la mănăstire”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.046 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: