Arhivă pentru 26 iulie 2017

26
iul.
17

Dumnezeu şi omul

Cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îi pare mai mare, iar omul mai mic; cu cât omul este mai departe de Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îi pare mai mic, iar omul mai mare. Este o depărtare între om şi Dumnezeu unde omul se face nevăzut, iar Dumnezeu rămâne; şi mai este o altă depărtare unde Dumnezeu se face nevăzut, iar omul rămâne.

Citește în continuare ‘Dumnezeu şi omul’

26
iul.
17

Canoanele nu sunt pedepse, ci mijloace de îndreptare

De pildă, pentru păcatele trupeşti, metaniile sunt tare de folos. Metaniile sunt semn de pocăinţă. Plecând la pământ fruntea, ne umilim şi trupul acesta care a greşit înaintea Lui Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Canoanele nu sunt pedepse, ci mijloace de îndreptare’

26
iul.
17

Nu există mântuire fără suferinţă !

În ultima ta scrisoare, îmi vorbeşti din nou despre încercările tale; însă acuma, mulţumită lui Dumnezeu, ele au trecut. Sfinţii Părinţi au spus că nu există mântuire fără suferinţă. Acestea au două avantaje.

Citește în continuare ‘Nu există mântuire fără suferinţă !’

26
iul.
17

Miracol și smerenie

Miracol și smerenie

Marea luptă a pă­rin­ților deșer­tu­lui și, de fapt, a asceților creș­tini din toate timpurile a fost îm­potriva mândriei și a slavei deșarte. Viața duhovnicească îți deschide uși nebănuite, lumea și perspectiva asupra ei se schimbă radical. Cuvintele evanghelice capătă o consis­tență și o realitate deloc metaforică. Dar ispita mândriei este constantă și ia chipurile cele mai nebănuite. Mereu nouă și surprinzătoare, ascunsă uneori sub aparența gândurilor celor mai legitime.

Citește în continuare ‘Miracol și smerenie’

26
iul.
17

Un creștin adevărat își va găsi mereu timp de rugăciune

Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Matei 16, 20-24

Citește în continuare ‘Un creștin adevărat își va găsi mereu timp de rugăciune’

26
iul.
17

EVANGHELIA ZILEI: 2017-07-26

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XVI, 20-24)

n vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: „Fie-Ți milă de Tine, Doamne!, asta să nu Ți se întâmple!“ Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: „Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eşti, că nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!“ Atunci Iisus le-a zis ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
26
iul.
17

Apostolul Zilei: 2017-07-26

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Corinteni

(X, 12-22)

raţilor, cel ce crede că stă bine să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda. De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine. Priviţi pe Israel după trup: cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului? Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva? Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor. Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El?



Blog Stats

  • 323.555 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte