16
aug.
17

Nu lumânare, ci „lumină”

Ma gândesc câte lucruri și-au pierdut puterea și au rămas în viața noastră doar ca simboluri. Unul dintre ele este chiar Lumina. Lumânările și Candelele s-au păstrat doar în biserici ca simbol. În unele zone din România bătrânii nu zic lumânare, ci „lumină”. Azi lumina vie a lumânărilor arde simbolic pentru că este acoperită de becurile electrice. Le aprindem fără să mai știm de ce. Chiar așa: de ce?

La Oricova nu am curent și când a căzut noaptea am improvizat o candelă dintr-un pahar și o bucată de capac de tablă. Lumina unei singure candele lumina întreaga casa așa că puteai călca fără sa te lovești de stâlpi, fără sa orbecăi cu mîinile întinse. Am înțeles de ce candela e sfântă.

Lumina de noapte e altfel decât lumina de zi, așa cum soarele e diferit de luna. Noaptea este pentru somn și contemplație, iar luminile puternice strică și una și alta. Ce Nebunie, s-ar părea, să nu mai ai ocazia să experimentezi lipsa luminii. Dar lumina falsă ne luminează exteriorul, în timp ce înăuntru crește întunericul. Dacă ziua ar începe odată cu răsăritul soarelui și s-ar sfârși cu căderea nopții, am avea suficient timp pentru munca și somn, nu am dormi în cele mai frumoase ore ale zilei, când totul miroase a prospețime și nu am sta treji când noaptea apasă toată zidirea spre somn. De aici bolile psihice, stresul, irascibilitatea și întunecimea minții.

Bucurați-vă de lumină. Bucurați-vă de puțin. Și mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate!

Ierom. Savatie (Baștovoi)


0 Responses to “Nu lumânare, ci „lumină””



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.279 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: