Acoperamantul Maicii Domnului

Pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxa cinsteste Acoperamantul Maicii Domnului.

Căsătoria este, înainte de orice, unirea sufletului cu Dumnezeu

Dacă înainte de Hristos, Tobit (8, 8) a zis cuvântul: „Doamne, iată, iau pe această soră (în Domnul) a mea, nu pentru împlini­rea poftelor mele, ci o fac cu inimă curată”, cine, în vremea noastră mai crede aşa? Căsătoria nu este numai o aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta vine ura şi face vrajbă! Nunta este mai mult decât acestea, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea, numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu dăinuieşte şi unirea cea tru­pească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi, trăgă­tori spre El.

Când părinții au în inimă credință, copiii simt ajutorul lui Dumnezeu

„Părerea generală despre educaţia copiilor este următoarea: este nevoie de grijă înainte de căsătorie. Alegerea persoanei potrivite trebuie să se facă cu rugăciune. Soţii trebuie să înceapă cu zel viaţa lor şi cu rugăciune, să-i lumineze Dumnezeu pe copiii care se vor naşte, ca să devină copiii Lui. Şi, odată ce cresc copiii, trebuie să le dăm în mod corespunzător libertatea, să-i lăsăm să păşească pe drumul lor. Să nu folosim cuvintele «interzis» sau «nu», chiar şi ca termen de educaţie. Nu are atât de multă importanţă cum ne comportăm în problemele secundare, dacă ei Îl iubesc pe Hristos. Ca să-L iubească pe Hristos, nu trebuie să le vorbim în mod psihologic sau teologic, într-o limbă de lemn, ci să ne rugăm în mod adânc, în inimile noastre. Atunci când părinţii au în inima lor harul lui Dumnezeu, copiii simt asta.”

Părinţii sunt primele și cele mai importante exemple de viaţă pentru copii

 

Pentru a-i învăţa pe copii să asculte cu luare-aminte ceea ce se citeşte şi se cântă în biserică, este bine ca părinţii să-i pună după slujbă pe copii să povestească ce au înţeles din cele ce s-au citit – de pildă, din Evanghelie, din Apostol, din predică –, iar asta nu numai cu copiii mici, ci şi cu cei mai mari. Iar pentru ca strădaniile voastre să nu rămână neroditoare, ci să aibă greutate şi putere, este neapărată nevoie să le daţi voi înşivă exemplu.

Duceţi copiii de timpuriu la Biserică !

Dragi părinţi, să ştiţi cădacă vă veți duce copiii de timpuriu la Biserică, la Sfântul Potir, aceasta va pune o temelie trainică pentru zidirea vieţii lor de mai târziu. Cu timpul, în ei se va naşte nevoia să meargă mai des la slujbele bisericeşti.

Lăsaţi copiii să vină la Sfânta Împărtăşanie !

Tainele lumii se descriu prin arte, iar sentimentul tainei, dintr-o curată necunoaştere, îl percepem simplu. Constantin Brâncuşi vorbeşte despre un sentiment al jocului şi al copilăriei în simţirea artei şi a tainelor sale. Taina Sfintei Împărtăşanii, ca de altfel toate Tainele Bisericii, se află deasupra ştiinţelor şi artelor. Este foarte bine că nu intră în algoritmi ai logos-ului omenesc.

Să păstrăm aprinsă candela conştiinţei

Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. Matei 25, 1-13