Încă multe din procesele psihice ale minții umane sunt parțial necunoscute și se studiază permanent. Un exemplu elocvent este modul în care se formează gândurile: cum în zecimi de secundă reușim să facem legături despre trecut, să anticipăm, să dezvoltăm o teorie și să luăm decizii?
Arhivă pentru 4 septembrie 2017
A fi sau a nu fi un om de caracter
Dintotdeauna, omul a fost aplecat să cunoască lumea exterioară, să-i cerceteze pe ceilalți mai mult decât pe sine însuși. Poate că de aceea vechea maximă „cunoaște-te pe tine însuți” a marcat toată cultura antică și, chiar după venirea lui Hristos, a constituit un element fundamental al oricărei strădanii omenești spre desăvârșire, pe care să fie apoi așezate cuvintele vii ale Mântuitorului. Cu toate acestea, tentația cunoașterii lumii exterioare a rămas și după instaurarea creștinismului, de data aceasta ca un fel de patimă, asupra căreia scrierile ascetice atrag necontenit atenția, ca asupra uneia ce primejduiește nevoința omului de a ajunge la izbăvirea de păcat și implicit la mântuirea întru Hristos. Viața duhovnicească autentică presupune o necontenită cercetare de sine, o necontenită evaluare a caracterului trăirilor și a experiențelor proprii, precum și a influențelor venite pe de-o parte de la harul dumnezeiesc, iar pe de alta de la diavol, ca nu cumva, neluând seama la noi înșine, să ne aflăm în înșelare. Chiar și atunci când creștinul a răspuns nevoilor misionare ale Bisericii, așadar când a realizat o lucrare în afara sa, în ceilalți oameni, aceasta s-a întâmplat potrivit cu modelul Apostolilor, adică după dobândirea și sălășluirea Sfântului Duh în ei.
Citește în continuare ‘Cunoașterea de sine, o perpetuă provocare’
Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde. Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, Ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi. Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută. Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare. Cine are urechi de auzit să audă. Marcu 4, 10-23
Citește în continuare ‘Să fim toți semințe roditoare în ogorul Domnului’
Comentarii recente