Datoriile celui ce se spovedeste

Noi am fost învăţaţi de dumnezeieştile Scripturi, frate duhovnicesc, că niciodată nu trebuie nici să ne împiedice mulţimea păcatelor noastre [de la pocăinţă şi spovedanie], şi nici să săvârşim cu îndrăzneală [păcatele] la adăpostul epitimiilor [prin care ni le vom răscumpăra]; prin urmare, nu trebuie nici ca cel ce stă [scil. care nu săvârşeşte păcate grave] să fie stăpânit de îndrăzneală, nici ca cel ce a păcătuit să se lase pradă deznădejdii, ci atât cel care a păcătuit mult să aibă încredere în pocăinţă, cât şi cel ce a făcut greşeli ca oricare dintre noi să nu socotească că poate primi iertarea pentru greşelile sale doar prin săvârşirea de fapte bune, ci să dea dovadă de pocăinţă şi căinţă nu numai prin cuvinte sau prin abţinerea de la mâncăruri şi băuturi sau prin mătănii şi cele asemănătoare acestora, ci prin starea sufletească pe care a vădit-o şi fericitul David în mijlocul celorlalţi şi al grijilor lumeşti, fiindcă îşi amintea pururea şi cugeta în sinea sa cât de Bun şi Milostiv este Stăpânul pe Care L-a mâniat prin faptul că I-a încălcat poruncile şi s-a arătat nerecunoscător faţă de nenumăratele Sale daruri şi haruri: „cu inima sfâşiată”, după cum scria el, „şi plin de mâhnire pururea umblând, a fost vătămat” nu de altcineva, ci de el însuşi; şi îşi sfâşia inima şi se smerea peste măsură, „răcnind din suspinarea inimii sale” şi [făcând] toate câte ne învaţă Psalmii cântaţi zilnic [în biserică]. Şi acestea le spunea el, care era rege şi căruia îi fusese încredinţată grija poporului şi care se îngrijea de soţia, copiii şi casa sa.

Hristos vine în ajutorul celor care se ostenesc

Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi! Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor; Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm. Marcu 6, 45-53

EVANGHELIA ZILEI: 2017-09-15

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (VI, 45-53)

n vremea aceea Iisus i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii. Iar după ce le-a dat drumul, S’a dus în munte ca să Se roage. Şi făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă mai departe pe lângă ei. Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă şi au strigat, fiindcă toţi L-au văzut şi s’au tulburat. Dar El le-a vorbit de’ndată şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Şi S’a suit la ei în corabie şi vântul s’a potolit. Şi ei erau peste măsură de uimiţi în sinea lor, că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la țărm.

Apostolul Zilei: 2017-09-15

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni (IV, 8-21)

raţilor, necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei. Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi în zadar. Fiţi, vă rog, fraţilor, precum sunt eu, că şi eu am fost precum sunteţi voi. Nu mi-aţi făcut nici un rău. Dar ştiţi că din cauza unei slăbiciuni a trupului, am binevestit vouă mai întâi, şi voi nu aţi dispreţuit încercarea mea, ce era în trupul meu, nici nu v-aţi scârbit, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, de ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat mie. Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? Aceia vă râvnesc, dar nu cu gând bun; ci vor să vă despartă (de mine), ca să-i iubiţi pe ei. Dar e bine să râvniţi totdeauna binele, şi nu numai atunci când eu sunt de faţă la voi. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi! Aş vrea acum să mă găsesc la voi şi glasul să mi-l schimb, căci nu ştiu ce să cred despre voi! Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?