15
sept.
17

Hristos vine în ajutorul celor care se ostenesc

Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi! Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor; Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm. Marcu 6, 45-53

„Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!”: acestea sunt cuvintele Domnului Iisus Hristos pe care le rosteşte fiecăruia dintre cei care-L caută. Şi noi, asemeni ucenicilor, călătorind pe marea acestei vieţi, suntem cuprinşi de îngrijorări şi temeri. Fie barca vieţii ni se pare prea şubredă sau neîncăpătoare, fie vânturile sunt prea puternice, fie forţele noastre sunt prea şubrezite de ispite şi încercări, toate acestea ne depărtează de limanul unde ne aşteaptă Mântuitorul. Însă atunci când auzim glasul Său, toată frustrarea şi îndoiala se risipesc. Nu ne mai este teamă, deoarece Domnul Hristos este lângă fiecare dintre noi. Să precizăm un lucru: Mântuitorul a văzut toată osteneala ucenicilor; vâsleau şi doreau să ajungă cu bine la mal. El vine în ajutorul celor care se ostenesc. Noi să le facem pe cele care sunt în puterea noastră, având conştiinţa că barca va ajunge la mal doar cu ajutorul Domnului Hristos. El este lângă noi, noi mai suntem lângă El?

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Hristos vine în ajutorul celor care se ostenesc”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.150 hits
septembrie 2017
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: