Arhivă pentru 21 septembrie 2017

21
sept.
17

Trei lucruri pe care le poți învăța de la un izvor

Odată, trei oameni au călătorit împreună. Ostenind în drumul lor, au făcut popas la un izvor limpede, unde şi-au astâmpărat setea cu apa lui rece. Deasupra izvorului cineva scrisese aceste cuvinte: „Faceţi toţi ce fac şi eu”. Privind cele scrise, cei trei călători se întrebară:

Citește în continuare ‘Trei lucruri pe care le poți învăța de la un izvor’

21
sept.
17

Umilinţa întăreşte credinţa

Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. Marcu 7, 24-30

Citește în continuare ‘Umilinţa întăreşte credinţa’

21
sept.
17

EVANGHELIA ZILEI: 2017-09-21

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IV, 16-22)

n vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S’a ridicat să citească. Şi I s’a dat cartea profetului Isaia. Şi deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M’a uns; El M’a trimis să le binevestesc săracilor, să-i vindec pe cei zdrobiţi la inimă, robilor să le vestesc libertate şi orbilor vedere, pe cei asupriţi să-i trimit în libertate şi să vestesc anul bineprimit al Domnului. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut; iar ochii tuturor celor din sinagogă erau aţintiţi asupră-I. Şi a început să le spună: „Astăzi s’a plinit această scriptură în urechile voastre“. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui.
21
sept.
17

Apostolul Zilei: 2017-09-21

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni
(I, 1-9)

avel, apostol al lui Iisus Hristos prin voinţa lui Dumnezeu, sfinţilor care sunt în Efes şi credincioşilor întru Hristos Iisus: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi, prin Fiul Său cel iubit; întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui, pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea; făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, aşa cum hotărâse în Sine mai înainte.



Blog Stats

  • 323.262 hits
septembrie 2017
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte