27
sept.
17

În rugăciune avem nevoie de nădejde și de smerenie

Cine se aprinde cu rugăciunea către Dumnezeu, trupul creștinului, sufletul lui rămâne aprins, nu numai că nu se preface în cenuşă, cum se preface şi lemnul şi cărbunele şi huila. Toate se prefac în cenuşă, chiar şi tămâia se preface în cenuşă. De ce? Pentru că la tămâie sunt două părţi. Tămâia când e aprinsă o parte se face cenuşă, o parte mireasmă. Mireasma se ridică la altarul cel mai de sus al lui Dumnezeu – mireasma duhovnicească, nu? Iar cenuşa rămâne în fundul cădelniței.

De aceea, la un creştin, ca să ajungă sus, ajunge numai mireasma duhovnicească, iar restul înseamnă smerenie. Adică un creştin, când se roagă, are nevoie şi de partea de smerenie, şi de partea de nădejde, care ajunge la altarul cel mai de sus, pe care îl are Dumnezeu în cer. Nădejdea te duce cel mai sus, iar smerenia te lasă cel mai jos.

Maica Domnului, când cântăm în cinstea ei, cântăm: „Dumnezeu a căutat spre smerenia roabei Sale”. Saul, care-L prigonise pe Hristos, a devenit foarte smerit amintindu-şi mereu cât L-a prigonit pe Hristos şi pe toţi creştinii. Şi, având el această smerenie, Dumnezeu, în trup sau în afară de trup, l-a ridicat până la al treilea cer. Deci, Dumnezeu numai pe cei smeriţi îi înalţă. (…) Numai cei smeriţi pot deveni mireasa lui Hristos.

Părintele Adrian Făgeţeanu,

Viaţa mea. Mărturia mea, Interviuri de Andrei Dârlău,

volum coordonat de Ciprian Voicilă,

Editura Areopag, București, 2011, pag. 46-47

Doxologia


0 Responses to “În rugăciune avem nevoie de nădejde și de smerenie”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.235 hits
septembrie 2017
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: