In conceptul de „aflare-în-afară” este subliniată distanţa faţă de celălalt, necesitatea păstrării căreia nu e atât de evidentă. Adeseori se pune întrebarea: „Dar cum aşa? Ce distanţă? Dimpotrivă, pentru a-l înţelege pe celălalt trebuie să te apropii de el, să ai compasiune faţă de el, să-ţi fie milă de el!”
Ortodoxia ne oferă moduri riguroase de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Acestea trebuie învăţate, întrucât a fi sau a deveni creştini ortodocşi autentici presupune a depăşi stadiul ritualurilor formale de căutare a unei vieţi lăuntrice care să ne transforme şi să ne lumineze sufletele. A aparţine unei comunităţi bisericeşti nu e suficient, deoarece Biserica nu înseamnă oar slujbe frumoase, icoane şi teologie mistică. Aidoma unui spital al sufletelor, ea este locul unde ne putem vindeca de bolile care ne supără.
Capacitatea de a imita este caracteristică firii omenești și dreptar în legea influențării. În toată istoria transpare influența învățătorilor și, în general, a diferiților transmițători ai cunoștințelor asupra ucenicilor și admiratorilor lor, până acolo încât fiecare să considere că aceste influențe sunt o lege firească. Ne referim aici la legea influențării ca la ceva concret care funcționează prin intermediul legilor naturale, și numai astfel, pentru ca apoi să prezentăm mai clar realitatea și mărimea covârșitoare și mai presus de fire a influenței harului care lucrează asupra noastră, pe care ni-l dă propriul nostru Învățător și Dascăl.
Citește în continuare ‘Când dorește să-L imite, Dumnezeu vine către om – ca să-l îndumnezeiască’
– V-a cuprins entuziasmul, prietene teolog, a zis monahul Hrisostom. Aveţi dreptate. Pentru că oricine bea din apa monahismului nostru nu va mai înseta în veac (Ioan 4, 14). Dragostea de Pustie care, prin extensiune, este o dragoste de Hristos, o dragoste „mai puternică decât iadul”, a înflăcărat suflete mari şi spirite eminente, iubite. Care dintre Părinţi nu a vegheat la picioarele lui Iisus? Care Cuvios n-a plâns alături de Iisus? Pavel cel cu mare glas, lăudându-se în ocările care i se aduceau pentru Iisus, zice către întreaga lume: „Mă bucur în suferinţele mele” (Coloseni 1, 24). Şi: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?… Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul, şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 35, 38-39). Iar Fericitul Augustin, într-un moment de exaltare, strigă: „Ar fi mai bine pentru mine să nu fiu deloc, decât să fiu fără Hristos…”
Nu sfătui pe nimeni, decât dacă ți se cere sau este de datoria ta să o faci. Acesta este un gând al părintelui Thomas Hopko, inclus într-un mic program de viață spirituală. De fapt, ideea se găsește în prelungirea cuvântului Domnului, care spune: „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” (Mt. 6, 7). O atitudine similară găsim și la părinții deșertului.
Citește în continuare ‘Între cuvântul Domnului și libertate’
Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit. Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos; Căci scris este: „Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească”; Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. Luca 4, 1-15
Citește în continuare ‘Ispitele, adevărate examene pentru cei credincioşi’
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 is-a Domnul: de ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne!, şi nu faceţi ce vă spun? Tot cel ce vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Este asemenea omului care, zidindu-şi o casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră; şi venind apele mari, puhoiul a izbit în casa aceea, dar n’a putut s’o clintească, fiindcă era bine zidită pe piatră. Iar cel ce aude dar nu face, asemenea este omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie; şi puhoiul a izbit-o şi ea de’ndată a căzut; şi mare a fost prăbuşirea casei aceleia“. După ce Şi-a sfârşit toate cuvintele în auzul poporului, a intrat în Capernaum. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (V, 25-33) |
 raţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică mărită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile lor, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia sa pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată, nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica; pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel, şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia sa, ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente