03
ian.
18

Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifania sau Teofania

În calendarul creştin-ortodox pe anul 2018, sâmbătă, 6 ianuarie, este trecută sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare).

Părintele profesor Ene Branişte arată că această sărbătoare a fost instituită de Biserică în amintirea Botezului Domnului (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11 şi Luca 3, 21-22). Sărbătoarea se mai numeşte Epifanie sau Teofanie, adică Arătarea Dom­nului, pentru că în această zi Mântuitorul Iisus Hristos Se arată lumii ca Fiu al lui Dumnezeu, mărturisit de Sfântul Ioan Botezătorul (Ioan 1, 29-34) şi de glasul lui Dumnezeu-Tatăl din ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”. Sărbătoarea Botezului Domnului datează cel puţin din secolul al 3-lea, ea fiind amintită de Sfântul Clement Alexandrinul. În acelaşi secol, Sfântului Grigorie Taumaturgul îi este atribuită o predică la această sărbătoare. „Constituţiile Apostolice” o menţionează printre primele sărbători creştine, alături de Naşterea şi Învierea Domnului. Toate acestea ne arată că în creştinism Botezul Domnului este sărbătorit de mai bine de 1.800 de ani. Referindu-se la aceas­­tă sărbătoare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune: „Sărbătoarea Botezului Domnului, a Epifaniei sau a Teofaniei, este şi sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului S-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Această minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieşit în public şi S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu-Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, Se arată şi Celelalte două Persoane ale Prea­sfintei Treimi […]. Din acest motiv, troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pe arătarea Prea­sfintei Treimi: «În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie»”.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifania sau Teofania”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.231 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: