În timpurile pe care le trăim suntem chemaţi să fim icoane vii ale urmării lui Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa. Creştinul trebuie să se manifeste ca următor al lui Hristos prin exemplul vieţii sale, care este o mărturie vie a Evangheliei.
Ortodoxul este mărturisitor, candelă a credinţei prin mărturia exemplară a trăirii după cuvântul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Sfânta Evanghelie: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Când ne gândim la lepădarea de sine, inevitabil înţelegem că mândria şi egoismul sunt piedici pe calea mântuirii, adică a urmării lui Hristos.
De la Hristos învăţăm smerenia, renunţarea de sine, jertfelnicia şi iubirea de aproapele. Aceste virtuţi le întâlnim în vieţile sfinţilor, care sunt modele pentru noi de urmare a lui Hristos. Noi, creştinii ortodocşi, cu toată fiinţa noastră, trebuie să ne asumăm urmarea Domnului nostru Iisus Hristos. Cel mai important este să ajungem la mântuire. Pentru aceasta, toată viaţa noastră trebuie să fie ca o făclie de Paşti, mărturisind că Iisus Hristos este Lumina lumii, Cel Care şi prin Care a venit mântuire la toată lumea. Sfinţii, modelele noastre de urmare a lui Hristos, sunt oamenii aleşi de Dumnezeu care, datorită vieţii lor închinate lui Hristos, ne arată că, indiferent de timpul şi de locul în care trăim, suntem chemaţi la sfinţenie, la mântuire, prin urmarea lui Hristos.
Astăzi mai mult ca oricând, cei care aleg să Îi urmeze lui Hristos şi să-I slujească cu toată ființa sunt adevărați mărturisitori ai credinței, iar cei care ascultă Cuvântul lui Hristos şi-L împlinesc prin obiectivarea lui în dragostea faţă de aproapele se bucură de darurile Împărăţiei cerurilor, de care ne-a făcut părtaşi Mântuitorul prin jertfa Sa pe Cruce şi slăvita Sa Înviere.
Ziarul Lumina
0 Răspunsuri to “Creştinul, următor al lui Hristos”