26
ian.
18

În aşteptarea timpului duhovnicesc al Triodului

Duminica a 33-a după Rusalii, care urmează, este numită în calendarul bisericesc a Vameşului şi a Fariseului, după pericopa evanghelică de la Luca, capitolul 18, versetele 10-14, care se citeşte la Sfânta Liturghie în această duminică, în care ni se relatează pilda rostită de Domnul nostru Iisus Hristos despre atitudinea în rugăciunea de la Templul din Ierusalim a vameşului şi a fariseului. Cu această duminică, conform calendarului bisericesc, intrăm în perioada liturgică a Triodului.

Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, se împarte în trei mari perioade cu dată de început va­riabilă, în funcţie de data Sfintelor Paşti: perioada Triodului – care începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, durează până în Sâmbăta Paştilor, având în total 10 săptămâni; perioada Penticostarului – care începe din Duminica Învierii şi durează până la Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Pogorârea Sfântului Duh), şi perioada Octoihului – cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, ea începând odată cu Postul Sfinţilor Apostoli şi ţinând până la începutul Triodului din următorul an.

Perioada Triodului este cel mai important timp duhovnicesc din anul bisericesc. Înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a rânduit această perioadă de pregătire duhovnicească. Numită după cartea în care sunt redate, pe larg, slujbele bisericeşti din acest răstimp, perioada Triodului se distinge prin specificul profund duhovnicesc şi de pocăinţă al conţinutului liturgic. Etimologic, cuvântul „triod” provine din grecescul triodion, format din cuvintele „tria” – trei, şi „odi” – odă, adică cântare în trei ode/strofe.

Triodul este calea pe care trebuie să o parcurgă omul pentru a se învrednici să participe la marea taină a Răstignirii şi Învierii Domnului. În perioada Triodului, Biserica Ortodoxă ne învaţă că, pentru a ne pregăti cum se cuvine, trebuie să urmăm un drum greu, în trepte, care este un urcuş spiritual al fiecăruia dintre noi, la capătul căruia ne aşteaptă bucuria Învierii.

Ziarul Lumina


0 Responses to “În aşteptarea timpului duhovnicesc al Triodului”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.279 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: