24
mai
18

Sfânta Cruce şi Cincizecimea

Duminică, la 50 de zile de la Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh, numită şi Cincizecime sau Rusalii. De ziua Cinci­zecimii, la Ierusalim S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli.

În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferinţele evreilor în pustiu, precum şi de necazurile cele multe prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței, unde s-au bucurat de roade, de grâu şi de vin. De aceea, la această sărbătoare, care se ţinea la 50 de zile de la Paşti, se mulţumea lui Dumnezeu şi pentru secerişul nou.

În Noul Testament, această zi aminteşte de venirea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duh Care ne dă Legea duhovnicească, ne călăuzeşte spre tot adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dumnezeu. Astfel, Cincizecimea ne arată ieşirea din răutatea necredinţei şi ziua întemeierii Bisericii în chip văzut.

Sfânta Cruce şi Cincizecimea sunt inseparabile în Biserica Ortodoxă. Legătura interioară dintre aceste două evenimente formează temelia şi oferă întreaga paradigmă a spiritualităţii Ortodoxe, a vieţii liturgice şi reflecţiei teologice, îndeosebi în ceea ce priveşte teologia ascezei şi îndumnezeirii. Doar prin această legătură putem înţelege multele antinomii, ba chiar şi paradoxuri ale vieţii duhovni­ceşti.

Legătura inseparabilă dintre Cruce şi Cincizecime în Orto­doxie se bazează mai întâi pe legătura veşnică dintre Fiul şi Duhul. Aşa cum spunem în Crez, Fiul e „născut din Tatăl”, iar Duhul Sfânt „purcede din Tatăl”. Aceste formule exprimă relaţia veşnică dintre Persoanele Trei­mice. Sfinţii Părinţi au lămurit ulterior că Duhul purcede de la Tatăl prin Fiul, odihneşte în Fiul şi e arătat de Fiul Tatălui. Fiul şi Duhul sunt din veşnicie într-o relaţie reciprocă Unul cu Celă­lalt, sălăşluiesc Unul în Altul şi sunt întotdeauna împreună. Aşa cum scrie Sfântul Irineu al Lyonului, Ei sunt „cele două mâini” ale Tatălui.

Fără Duhul Sfânt nu există Hristos (Întrupare, Înviere). Fără Hristos nu există Cincizecime. Fără Cincizecime nu există propovăduire, apologetică, botez. Fără Duhul Sfânt nu există Evanghelie. Atât prin întreaga lucrare a lui Hristos în Evanghelii, cât şi prin continuarea ei de către Apostoli în Fapte şi în Epistole suntem conduşi spre legătura inseparabilă dintre Fiul şi Duhul şi spre reciprocitatea celor două mari opere ale Acestora, Crucea şi Cincizecimea.

Ziarul Lumina


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 309.357 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: