După tot ce am făcut pentru el/ea ! Cum se poate aşa ceva ? – Părintele Calistrat 23.06.2018

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” ‒ porunca a cincea

Dumnezeu zice: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşirea 20, 12). E poruncă şi ţineţi seama de faptul că cele zece porunci ale lui Dumnezeu, după Sfântul Chiril al Alexandriei, sunt împărţite aşa: primele privesc raportul dintre om şi Dumnezeu, a cincea priveşte raportul dintre părinţi şi copii, iar celelalte privesc raportul între oameni şi oameni.

Când vă pregătiţi pentru căsătorie, să vă obişnuiţi a vă ruga împreună

Cum trebuie să ne pregătim înainte de căsătorie ?

Rugăciunea împreună ține familia unită

Mulţi dintre credincioşii noştri cred că religiozitatea în viaţa de familie trebuie să se manifeste în mod particular. Să ştiţi însă de la mine că nu există nimic particular (doar al meu sau doar al tău) în viața de familie. În viața de familie totul trebuie să fie de obşte, deci şi rugăciunea trebuie să fie de obşte, nu una de însingurat, pentru că, dacă te însingurezi în rugăciune, te însingurezi şi în alte lucruri.

Familia, un ideal fundamental

Într-o lume zbuciumată precum societatea în care trăim, mai mult ca oricând este nevoie de repere și de valori, iar familia constituie un ideal fundamental, pentru că, dincolo de toate reușitele materiale sau profesionale, ființa umană are nevoie de un loc de refugiu și pace, de liniște și iubire, în care să se remonteze, în vederea unor reușite și mai înalte. Fiecare are nevoie de un „acasă”, în care, trudit și ostenit, chiar împlinit material și spiritual, să se în­toarcă. Un „acasă” unde să-și întâlnească persoanele cele mai dragi și iubite, cu care să împăr­tășească toate aceste reușite și alături de care să se întărească și să pornească spre altele și mai înalte, și mai de preț. Familia reprezintă, astfel, o oază de liniște și pace, un loc al iubirii și al împlinirii, al dăruirii și al fericirii comune.

Multi se intreabă. De ce nu vine Dumnezeu să se arate și să explice – Părintele Calistrat 23.06.2018

Atotputernicia iluzorie a omului contemporan

„Trăim într-o vreme care se simte fantastic de capabilă să împlinească, dar nu știe ce să împlinească. Într-un timp care domină toate lucrurile, dar nu se domină pe sine. Se simte pierdut în propria-i abundență. Cu mai multe mijloace, mai multă știință și mai multe tehnici ca oricând, lumea actuală este cea mai nefericită dintre lumi: merge pur și simplu în derivă. De aici provine acel ciudat amestec de atotputernicie și nesiguranță care s-a cuibărit în sufletul contemporan” (José Ortega y Gasset, Revolta maselor, trad. Coman Lupu, București, Ed. Humanitas, 2007, p. 79). Toate națiunile importante care au dominat, sub o formă sau alta, anumite perioade din istoria omenirii au ajuns la un stadiu de saturație. De la conducători și până la populația care trăia în sărăcie, cu toții împărtășeau convingerea că sunt superiori celorlalte neamuri și că lor li se cuvine puterea supremă, absolută. Însă, dacă privim cu atenție, fie că vorbim de Imperiul Roman din Antichitate, de „Imperiul” britanic din secolele XVIII-XIX sau de Uniunea Sovietică din secolul XX, observăm că tocmai stabilitatea aceasta în contemplarea propriei atotputernicii a fost cauza principală a destrămării lor.

Urmarea lui Hristos

În vremea aceea, venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, cuprinsă de friguri. Și S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile, iar ea s-a ridicat și Îi slujea Lui. Și, făcându-se seară, au adus la El mulți demonizați și a scos duhurile cu cuvântul și pe toți cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia prorocul, care zice: „Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat”. Și văzând Iisus mulțime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Și, apropiindu-se un cărturar, I-a zis: Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; Fiul Omului, însă, nu are unde să-Și plece capul. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc și să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine și lasă morții să-și îngroape morții lor. Și, intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Matei 8, 14–23

EVANGHELIA ZILEI: 2018-06-23

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (VIII, 14-23)

n vremea aceea, venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S’a atins de mâna ei şi ea s’a ridicat şi Îi slujea. Şi făcându-se seară, I s’au adus mulţi demonizaţi şi El a scos duhurile prin cuvânt şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul Isaia ce zice: Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat. Şi văzând Iisus mulţimea împrejurul Său, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Şi apropiindu-se un cărturar, I-a zis: „Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge“. Dar Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul“. Un altul dintre ucenici I-a zis: „Doamne, dă-mi voie ca mai întâi să mă duc şi să-l îngrop pe tatăl meu“. Iar Iisus i-a zis: „Tu vino după Mine şi lasă-i pe cei morţi să-şi îngroape morţii“. Şi intrând El în corabie, ucenicii Săi L-au urmat.

Apostolul Zilei: 2018-06-23

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani (VI, 11-17)

raţilor, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har. Oare, atunci să păcătuim, fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum! Oare nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate? Mulţumim însă lui Dumnezeu, că (deşi) eraţi robi ai păcatului, v-aţi supus din toată inima dreptarului învăţăturii căreia aţi fost încredinţaţi.