25
iun.
18

Problema psihologizării vieții religioase

Nu cred că am greși dacă am afirma că viața omului este în fapt una extrem de simplă, de odihnitoare și de frumoasă dacă înțelegem să urmăm fără trufie și viclenie acel firesc al existenței lăsat lumii de Bunul Dumnezeu. Noi suntem cei care ne complicăm viața și apoi creăm alte complicații ca să ieșim, chipurile, din încurcăturile create. În acest sens aș remarca un simptom extrem de răspândit în viața omului modern cu preocupări religioase, anume acela ca la un moment dat să cadă într-un fel de spațiu limitativ al existenței, reprezentat de psihologizarea credinței sale. E un fenomen specific civilizației contemporane, care coincide și cu apariția psihologiei ca știință destinată maselor. Fenomenul e necunoscut însă în culturile tradi­ționale, unde orice fel de terapie sau îndreptare existențială se făcea în principal prin raportarea la un principiu supramundan, divin. În mod diferit, perspectiva psihologică vine să propună echilibrarea individului prin folosirea exclusivă a puterilor omenești, recurgând în acest scop la analize psihice, anamneză, autocu­noaște­re, cog­niție, reorientări ale sensului vieții etc. Desigur, aceste practici reprezintă deja un fond extrem de util pentru omul modern, care a încetat să mai trăiască prin raportarea la datele revelate ale unui Creator, întrucât acestea îl ajută să se reechilibreze pe calea unei existențe care se limitează voit la realitatea orizontală a relației sale cu lumea și cu oamenii. Ba chiar, folosind aceste practici, individul poate ajunge la izbânzi notabile în cadrul societății seculare. Însă nimic din toate acestea nu-l poate ajuta pe om să-și dezvolte o autentică relație de tip eclesial, întrucât, în ciuda unor asemănări cu anumite practici ascetice, „sistemul” psihologic are o proveni­ență diferită de cea a învățăturilor creștine și de aceea se plasează undeva în afara lucrărilor dumne­zeiești, adică a harului. Or, în cadrul vieții duhov­nicești a crești­nului, harul reprezintă miza esențială, întrucât prin mijlocirea acestuia se realizează legătura sa cu Dumnezeu. Iar această legătură în har este cea care asigură, potrivit învățăturii Bisericii, cadrul înțelegerii sănă­tății tru­pești și sufletești, dar și a mântuirii sufletului. Din această cauză orice disecție a sufletului, oricât de complexă ar fi și de orice asistență s-ar bucura, atâta vreme cât rămâne în afara harului, ea nu poate aduce foloase decât în cadrul vieții lumești, fără să poată năzui și la un sens veșnic.

Tema nu este deloc nouă, întrucât tendințele psihologizante se nasc în orice societate secularizată. Asupra ei a atras atenția pr. Alexander Schmemann, care în calitate de duhovnic în societatea americană a anilor ′70 -′80 din secolul trecut, a observat influențele concepțiilor psihologice specifice mediului asupra credin­cioșilor săi. Pe această linie părintele notează în Jurnalul său observația că „psihologizarea vieții bisericești schimbă orientarea persoanei spre sine însăși şi sfâr­șește în erezie”. De ce acest verdict nemilos? Din pricina faptului că omul sub această influență abdică de la adevăratul sens al căutărilor sale și se complace într-o goană după siguranța existenței în cadrele lumii căzute. Însă „siguranța psihologizată ia locul lui Dumnezeu, devine ea însăși Dumnezeu, face posibilă mântuirea de la sine, este ea însăși identică cu starea mântuirii”. Dar, contrar aștep­tărilor, răspândirea acestei zbateri pentru siguranță și confort psihic într-un spațiu comunitar tot mai larg are efecte nebănuite: „Asigurarea de sine într-o comunitate psihologizată face să se intensifice problema nevrozei morții”, pentru care lumea nu posedă vreo soluție. Întrucât singurul răspuns posibil în privința morții nu poate fi decât „biruirea” sau „transcenderea” ei, prin moartea și Învierea lui ­Hristos.

În concluzie aș sublinia că este extrem de importantă aprofundarea aspectelor legate de psihologizarea credinței, deși unora li se pot părea nesemnificative, nu numai în calitate de distincții teoretice care separă două domenii diferite, ci în principal ca pe o înțelegere a posibilităților perspectivei psihologice asupra omului, care uneori este adoptată din naivitate sau inconștient și în spațiul eclesial. Astfel ia naștere fenomenul de psihologizare a vieții bisericești, fapt ce implică mai întâi o cunoaștere de sine în afara harului și apoi o trăire religioasă care nu se mai mișcă spre ținta transcendentă a Împă­răției cerurilor, lăsându-l pe credincios fără răspuns la marea problemă a morții.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Problema psihologizării vieții religioase”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.580 hits

Arhive

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: