19
iul.
18

Importanța sufletului

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind întru Împărăția Sa.” Matei 16, 24–28

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 637-638

Cel care vrea să-și mântuiască sufletul îl va pierde, iar cel care-și va pierde sufletul îl va afla. Și într-un caz e vorba de mântuire și de pierdere și în celălalt caz e vorba tot de mântuire și de pierdere. A grăit așa ca să nu socotești că e vorba de aceeași pierdere și de aceeași mântuire în primul caz ca în al doilea caz, ci ca să cunoști bine că este tot atât de mare deosebire între o mântuire și alta câtă deosebire este între pierdere și mântuire. Hristos argumentează prin contrarii. Și continuă: Ce va folosi omul dacă va dobândi lumea toată, dar își va pierde sufletul său? Ai văzut că o mântuire dobândită cum nu trebuie este o pierdere mai rea decât orice pierdere, pentru că nu se mai poate răscumpăra cu nici un chip? Să nu-Mi spui, ne grăiește Domnul, că cel care fuge de astfel de primejdii și-a mântuit sufletul său! Nu și l-a mântuit! Hristos pune pe fiecare față în față cu sufletul lui. Ce folos va avea de-ar dobândi toată lumea, dar și-ar pierde sufletul? Spune-mi, ce ai câștiga din faptul că ești stăpân, dar ai vedea pe slugile tale desfătându-se, iar tu suferind cumplit? Nimic! Ace­lași lucru gândește-l și de sufletul tău! Când trupul se desfată și se îmbogățește, sufletul își așteaptă pieirea. Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Hristos stăruie iarăși asupra aceluiași lucru. Ai, oare, alt suflet, îți spune Domnul, ca să-l dai în schimbul sufletului tău? Nu ai! Dacă pierzi bani, paguba o poți repara tot cu bani; așa e și dacă pierzi case, robi sau orice altceva din averile tale; dar dacă-ți pierzi sufletul, nu mai poți da în schimbul lui alt suflet. De-ai avea lumea toată, de-ai fi împăratul lumii, n-ai putea să cumperi un singur suflet, chiar de-ai da pentru el toate bogățiile lumii, cu lumea la un loc! Și ce e de mirare dacă se întâmplă aceasta cu sufletul, când și cu trupul se întâmplă la fel? De-ai purta nenumărate coroane pe cap, dar dacă îți este bolnav trupul de o boală de nevindecat, nu-ți vei putea însă­nă­toși trupul de-ai da toată împă­răția ta, de-ai adăuga nenumărate trupuri, orașe și bani! Același lucru gândește-l și despre suflet; dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult despre suflet. Lasă, dar, totul la o parte și cheltuiește-ți toată râvna numai pentru suflet!”

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Importanța sufletului”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 335.267 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: