29
iul.
18

Despre spontaneitate, credinta si libertate

Umblarea pe mare şi potolirea furtunii: Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, jăcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei lisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zţs: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către lisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar lisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinaosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului. (Matei 14,22-34. Duminica a 9-a după Rusalii)

R. Rădulescu: Umblarea pe mare a Mântuitorului Hristos. O minune spectaculoasă. Apostolii în corabie, înspăimântaţi de pericolul în care se găseau, pe o mare în furtună, spune Evanghelia. Mântuitorul Hristos vine spre ei mergând pe apă. Apostolul Petru are o reacţie cel puţin surprinzătoare, i-aş spune chiar puţin teribilistă. Ii cere Mântuitorului Hristos să meargă şi el pe apă pentru a se convinge că, într-adevâr, Cel care vine pe apă este chiar Hristos, şi nu o năluca. Părinte profesor Constantin Coman, cunoaştem că Petru este mai surprinzător în reacţii. De ce cere acest lucru, de ce II încearcă pe Dumnezeu în felul acesta? Care este motivul acestei reacţii pe care o are Petru pe mare?

Pr. Coman: Eu aş califica acest gest al Sfântului Apostol Petru mai curând ca pe o manifestare spontană, firească, liberă şi dezinhibatâ. Am să mă explic de ce. Imediat ce iese din această stare de dezinhibare, începe logica, încep raţionamentele să vorbească. Când încep raţionamentele, care ne încătuşează viaţa, din păcate, când începe să vorbească mintea, începem să ne scufundăm. Aşa se întâmplă şi cu Petru, care are această reacţie nu numai aici, ci şi în alte împrejurări, el are o primă reacţie spontană, foarte liberă şi foarte frumoasă, după care urmează reacţia calculată, reconsiderată raţional. Aşa se întâmplă şi de data aceasta. Petru este apostolul „care o ia totdeauna înaintea celorlalţi”, constată Sfântul Ioan Gură de Aur. Acest fapt confirmă spontaneitatea firii lui. Mântuitorul Hristos este frumos impresionat de reacţia lui spontană…

R. Radulescu: Ii împlineşte dorinţa!

Pr. Coman: Petru voia să meargă pe apă către El. Şi Hristos îi spune „Vino!”, iar Petru păşeşte cu curaj pe mare. Este o imagine dramatică, reţinută de memoria artistică în tablouri, în texte, pentru că este momentul în care Petru, la început, eliberat de toată logica imanentă şi meschină, eliberat de chinga certitudinilor legilor fizicii, se aventurează înspre Dumnezeu, păşind pe mare ca pe uscat, l iste aproape ca un copil, care se lansează în lumea basmelor, (iestul lui Petru ne confirmă că lumea basmelor este nun ade arată decât lumea oamenilor mari. Aceasta este întocmai lumea credinţei, despre care vorbeşte Mântuitorul Hristos mai târziu, Suportul acestei atitudini este nu numai credinţa, ci şi dragostea lui pentru învăţătorul, după comentariul aceluiaşi Stânt loan Gură de Aur: „Nimeni nu iubea atât de mult pe Iisus. Aşa a făcut şi după înviere. Şi acum n-a avut răbdare să meargă odată cu ceilalţi cu corabia până la El, ci a pornit-o singur înainte; iar lucrul acesta arată nu numai dragostea, ci şi credinţa lui… Nu se bucura atât că merge pe apă, cât se bucura că merge la lisus!”’ Este toarte important de reţinut motivaţia adevărată a demersului său. Ce bine ar fi să fim cu toţii aşa dezinhibaţi! Să ne eliberăm sau, măcar uneori, să surprindem înlăuntrul nostru izbucniri sau puseuri de spontaneitate şi de eliberare din rigorile asfixiante ale lumii fizice, care, din păcate, ne revendică în exclusivitate, deşi, prin darul lui Dumnezeu, noi, oamenii, avem acces la lumea de dincolo de lume, la lumea lui Dumnezeu.

Aceasta este extraordinara ofertă pe care Dumnezeu o face omului. Printr-un cuvânt şi printr-un gest de credinţă omul ar putea accesa resursele nelimitate ale dumnezeirii, cu care ar putea însănătoşi pe cei bolnavi, ar putea sătura pe cei flămânzi, ar putea îndrepta răutăţile oamenilor. Dar cât de greu este să ieşim de sub ploaia necontenită de convingeri şi de ideologii, care ne fac captivi acestei lumi stramte!

R- Rădulescu: Şi totuşi, părinte profesor, Petru merge pe mare, plecând de la o îndoială. Se iasă, să zicem, în mâinile Mântuitorului Hristos, dar zice: „Dacă eşti Tu, dovedeşte-mi că eşti Tu şi arată-mi că pot şi eu să merg pe mare”. Nu pleacă drept urmare a unui act de credinţă curat, ci pleacă de la o îndoială. Tot îndoiala îl face să se scufunde. Este, oare, faptul ca nu mai poate să meargă, adică se împiedică, un mod prin care Dumnezeu îi dă o lecţie? Sau îndoiala creşte în el? Ce se întâmplă, de ce se cufundă Petru?

Pr. Coman: Eu am altă impresie. Eu cred că, la început, nu este o îndoială, d este o îndrăzneală, o foarte mare îndrăzneală. Petru nici nu stă prea mult pe gânduri. Are certitudinea, aproape, că va merge pe apă. Aşa citesc eu textul: „Dacă eşti Tu, spune-mi să vin şi voi veni!” Nu are nicio clipă de îndoială. îndoiala vine după aceea. Gestul esenţial este îndrăzneala, este încredinţarea, despre care am mai vorbit. Se încredinţează Mântuitorului Hristos, împotriva tuturor evidenţelor. Evidenţele îi spuneau că nu este posibil ca cineva să meargă pe mare ca pe uscat. Evidenţele îi spuneau că nu este posibil ca cineva să facă acest lucru mai ales pe furtună… Şi totuşi, are momentul acela de încredinţare, care îl face să se biruie pe sine şi lumea aceasta a evidenţelor raţionale.

Este fantastic! Aceasta este credinţa, de fapt. Credinţa nu este o chestiune calculată, este un fel de aventură. Din experienţa mea umană, preoţească şi teologică dacă vreţi, şi din lecturile mele, asemuiesc actul de credinţă cu un act de aventură. Te încredinţezi lui Dumnezeu, chemării lui Dumnezeu, cuvântului lui Dumnezeu, făgăduinţei lui Dumnezeu, fără să ai certitudini, fără să ai argumente, fără să ai evidenţe, fără să ai asigurări. Dacă ar fi certitudini, argumente, evidenţe, explicaţii, nu ar mai fi credinţă. Spunea un mare teolog şi filosof al vremurilor noastre, Christos Yannaras, într-o conferinţă în tinereţea lui şi a mea, acum 30 de ani, în faţa studenţilor, vorbindu-le despre credinţă, că se potriveşte foarte bine tinerilor credinţa, tocmai pentru că este o aventură, iar tinerii iubesc aventura. Ii invita să facă şi această aventură, pe lângă celelalte aventuri ale tinereţii.

Noi, oamenii, avem din partea lui Dumnezeu semnale foarte puternice, cuvinte, chemări, făgăduinţe. Iată, discursul Mântuitorului Hristos! Cine poate, citind Evangheliile, cele patru sau una dintre ele, să nu reacţioneze ca în faţa unei provocări? Evanghelia lui Hristos este o provocare majoră. El spune, despre Sine, că este Dumnezeu, întâi de toate, că este Fiul lui Dumnezeu şi că puterea dumnezeiască pe care o are, o poate împărtăşi şi omului, iar omul poate deveni asemenea lui Dumnezeu. Săvârşeşte atâtea minuni, printre care şi cea de astăzi, tocmai pentru a-i încredinţa pe oameni de adevărul spuselor Sale. Săvârşeşte minuni mai întâi în zona lumii fizice, foarte accesibilă ca percepţie oamenilor, tocmai pentru ca oamenii să înţeleagă că este vorba despre o minune. Apoi, săvârşeşte minuni în lumea duhovnicească. Acestea sunt mai mari decât cele dintâi. Evanghelia lui Hristos te provoacă la un răspuns. Cine rămâne nepăsător după ce citeşte sau aude Evanghelia lui Hristos, acela fie este împietrit încât nu mai poate recepta niciun fel de provocare, fie este de rea credinţă. Evanghelia este o provocare extraordinară, este o chemare.

De la lumea noastră la lumea lui Dumnezeu este o distanţă uriaşă. Acesta este saltul la care ne cheamă Hristos: să fim ca Dumnezeu, să ţintim măsura dumnezeirii, să adoptăm modul de a fi a lui Dumnezeu. Nu să fim mai buni, mai generoşi, mai morali, mai umani. Chemarea esenţială este să ajungem la El, să ajungem la Dumnezeu. Şi nu putem parcurge acest drum pe calea cunoscută, sigură, cu certitudini, cu evidenţe, cu calcule. Nu se poate aşa! Poate că până la un punct, ne ajută aceste lucruri, dacă nu cumva chiar ne împiedică!

Citeam zilele trecute o carte interesantă a cunoscutului savant român Paulescu, Despre suflet şi Dumnepeu. El demontează ştiinţific ideologiile şi teoriile materialiste şi duce foarte departe discursul despre Dumnezeu şi despre suflet. Oricât de departe ar duce discursul, totuşi, nici cel mai mare teolog şi nici cel mai mare savant nu te va duce la Dumnezeu. Va trebui să faci tu un pas, un pas în necunoscut. Acest pas în necunoscut este pasul pe care-l face Petru. Iţi trebuie foarte multă credinţă, pe fondul lepădării totale, fie şi numai pentru o secundă, de perspectiva raţional umană asupra realităţii. Este vorba să te încrezi lui Dumnezeu, să te încrezi lui Hristos, nu unui om oarecare. Şi relaţiile noastre interumane se întemeiază pe încredere. Altfel nu am putea sta unul lângă celălalt. Ei bine, dacă noi ne încredinţăm, facem gestul şi actul şi starea de încredere în celălalt, de ce nu am avea încredere în Hristos? Dacă am avea încredere în Hristos s-ar schimba lumea!

Pr. prof. dr. Constantin Coman

 Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor,

Editura Bizantina

Cumpara cartea „Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor”

CrestinOrtodox


0 Responses to “Despre spontaneitate, credinta si libertate”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.046 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: