Arhivă pentru 27 august 2018

27
aug.
18

Despre jocurile de noroc! Dacă nu ar fi naivii șmecherii ar trăi greu! – Părintele Calistrat 27.08.2018

27
aug.
18

Dincolo de teorii

Oarecum pe nesimțite, dar prin înlocuirea fățișă a valorilor sale tradiționale, i s-a creat omului modern iluzia extrem de păguboasă că totul e teorie, totul e ideologie, totul e discurs. La aceasta au contribuit noile cadre ale societății de consum, dar și redefinirea structurală a studiilor universitare și prelungirea anilor de studii printr-o aprofundare aproape fără sfârșit. Aceste noi cerințe ale modernității l-au îndepărtat pe om de realitate și de practica lucrurilor despre a studiat la nivel teoretic. Așa se face că am ajuns astăzi într-o criză generală a făptuirii începând chiar de la vârsta copiilor, manifestată atât ca o criză a jocului – desigur nu a jocului virtual, ci a celui ce presupune întâlnirea în lumea reală -, dar și a micilor munci potrivite vârstei lor. Sigur că lucrările copiilor nu contează atât ca randament sau perfecțiune a meșteșugului cât, în principal, ca exercițiu și formare a unor deprinderi și mai ales ca maturizare mentală, întrucât există o inter­dependență, demonstrată deja, între munca manuală și dezvoltarea neuronală. Însă copiii de astăzi, ca și maturii, vor mai curând să navigheze pe internet sau să călătorească aiurea și fără scop decât să lucreze. Ei vor să se relaxeze, nu din pricina oboselii, ci din pricina plictisului pe care îl atrage o viață leneșă și desprinsă de realitățile existenței. Și poate că din pricina neînțelegerii rolului practicii există astăzi inclusiv o problemă a inadaptării tinerilor la locul de muncă.

Citește în continuare ‘Dincolo de teorii’

27
aug.
18

Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos

Despre Sfântul Ioan Botezătorul fiecare creştin ştie mai ales de naşterea lui minunată, Botezul Domnului şi sfârşitul său, chip al martiriului de mai târziu din Biserică. Persoana lui este menţionată în toate cele patru Evanghelii, precum şi în scrierile istoricului iudeu din secolul I Iosif Flavius („Antichităţi iudaice” 18, 5, 1-3).

Citește în continuare ‘Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos’

27
aug.
18

„Ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați”

„În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca, uitându-se, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul și, când îl aud, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută. Și le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât spre a fi arătat. Cine are urechi de auzit, să audă!” Marcu 4, 10–23

Citește în continuare ‘„Ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați”’

27
aug.
18

27 august – Sfântul Cuvios Pimen cel Mare [ TRINITAS TV ]

27
aug.
18

EVANGHELIA ZILEI: 2018-08-27

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(IV, 10-23)

n vremea aceea, când Iisus era singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabolă. Şi El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte“. Şi le-a zis: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei. Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de’ndată cu bucurie, dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân’la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc. Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul, dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută“. Şi le zicea: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic? Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe faţă; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
27
aug.
18

Apostolul Zilei: 2018-08-27

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni

(XII, 10-19)

raţilor, mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căci se cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni şi prin puteri. Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară? Dăruiţi-mi mie această nedreptate. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin. Dar fie! Eu nu v-am împovărat. Ci, fiind isteţ, v-am prins cu înşelăciune. Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-am trimis? L-am rugat pe Tit şi am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-a asuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi în acelaşi duh? N-am călcat noi pe aceleaşi urme? De mult vi se pare că ne apărăm faţă de voi. Dar noi grăim în Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Şi toate acestea, iubiţii mei, pentru zidirea voastră.



Blog Stats

  • 323.453 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte