28
aug.
18

Pocăință, nu doar în post !

Ultimă sărbătoare cu ținere a lunii august și a anului bisericesc, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul ne cheamă la introspecție și ajunare chiar dacă ar cădea în orice zi din cursul săptămânii. Desigur că postirea nu este rânduită de Biserică doar ca semn de întristare pentru uciderea Îna­intemergătorului Domnului, ci și pentru a ne reaminti că lipsa pocăinței și înfrânării poate genera fapte reprobabile nu doar la nivel personal, ci și social.

Citind istoria dramatică a sfârșitului pământesc al celui care a pregătit calea Domnului, propovăduind pocăința ca pregătire și condiție de căpătâi pentru accederea în Împărăția cerurilor, ne simțim oarecum des­prinși de cele întâmplate, cel mult, trăim un sentiment de revoltă față de crima abominabilă, dar și față de cei care au generat-o. Această stare nu trebuie să ne ofere nici cel mai mic confort sufletesc, deoarece și noi, ori de câte ori ne dezbrăcăm de haina cea sobră a pocăinței ori ne lăsăm pradă plăcerilor și îmbuibărilor de tot felul, devenim un fel de „irozi”, „irodiade” și „salomei”.

„Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2) reprezintă începutul predicii Botezătorului Domnului, dar și a Mântuitorului Hristos Însuși, arătând prin aceasta că pocăința constituie virtutea de căpătâi a creștinului, este cheia ce deschide ușa către Împărăția lui Dumnezeu. Îndeobște citim ori auzim vorbindu-se despre pocăință cu precădere în timpul posturilor, dar dacă ținem seamă de spusele Sfântului Simeon Noul Teolog, cu acest gând și dorință curată de pocăință ar trebui să ne începem fiecare zi a vremelnicei noastre existențe pământene: „Cel ce după Botez s-a întinat pe sine însuşi prin fapte nelalocul lor şi fărădelegi, transformându-şi nebuneşte templul trupului său, casa lui Dumnezeu, în casă a plăcerilor, patimilor şi demonilor, acela are nevoie de pocăinţă pentru a se întoarce la vrednicia dumnezeiască pe care a pierdut-o”. Vasăzică rolul pocăinţei, după Botez, este acela de a-l întoarce pe creştin de la păcatele şi patimile în care a căzut sau recăzut şi să fie din nou curăţit şi înveşmântat în harurile de la începuturile vieţii creştineşti. Prin pocăinţă, omul nu dobândeşte din nou harurile primite la Botez, căci ele nu au fost risipite, ci pur şi simplu îngropate în țărâna sufletului său. Printr-o pocăinţă plină de lacrimi, omul, asemenea norilor de ploaie, dă apă pământului sufletului său pentru a scoate din adânc roadele primite prin Taina Sfântului Botez şi a le face lucrătoare în vederea dobândirii mântuirii.

Fiind condiţia esențială pentru mântuirea omului căzut în păcate după Botez, pocăinţa, după Sfinţii Părinţi, este cea dintâi şi cea mai mare lucrare duhovnicească, mai presus de orice virtute, căreia omul trebuie să i se dedice cu totul şi înainte de orice altceva, căci în ea se cuprinde toată partea lui de trudă pe care se cuvine să o împlinească pentru a se mântui. Fiind întrebat de un ucenic ce trebuie să facă pentru a se mântui, Sfântul Pimen i-a răspuns: „Când Dumnezeu ne va certa, de ce trebuie să ne temem? Şi i-a zis lui fratele: de păcatele noastre. Deci i-a zis bătrânul: să intrăm dar în chilia noastră şi să ne aducem aminte de păcatele noastre şi Domnul ne va ajuta nouă în toate”.

Părinții filocalici se întrec în a ne convinge că pocăința este cea mai mare, cea mai înaltă dintre virtuți. Oare nu știau că, totuși, dragostea este cea mai mare? Bineînțeles că nu au omis aceasta, dar au stăruit să ne atenționeze că virtutea dragostei este mai înaltă decât a căinţei, însă condiţia noastră pământească nu ne îngăduie să realizăm dragostea în toată curățenia şi plenitudinea, cum nici o altă virtute. Privind critic la starea noastră duhovnicească, realizăm că dragostea sau altă virtute a noastră n-a atins un maximum. Acest fapt creează o nemulţumire faţă de ce am făcut, care este inima căinţei. Căinţa este ipostaza de judecător al conştiinţei nu numai peste păcatele noastre, ci şi peste virtuţile noastre, întrucât totdeauna le realizăm în formă nedesăvârşită. Ei nu-i scapă nimic, nu absolvă nimic, nu acoperă nimic. Așadar, orice păcat, orice neplenitudine în virtute sunt supuse judecății interioare sau căinţei. În acest sens Sfinții Părinți îi acordau căinței statutul de a fi culmea virtuților, suportul şi însoţitoarea tuturor celorlalte virtuţi creştine. Ea este mama, temelia sau rădăcina lor, dar şi sora lor, care le ajută să crească și să se desăvârşească. Zidirea duhovnicească a omului se sprijină, se înalţă pe punctele de rezistenţă ale pocăinţei. Conştiinţa imperfecţiunilor şi păcatelor noastre ne întreţine vioiciunea sufletească către o viaţă mai înaltă din punct de vedere duhovnicesc.

Pocăinţa mai este şi o adâncă şi vie simţire lăuntrică prin care omul îşi recunoaşte fiecare din păcatele sale sau, mai general, starea sa păcătoasă, se leapădă de ea şi cere iertare de la Dumnezeu, chemându-L apoi în ajutor ca pe viitor să nu mai păcătuiască. Începutul pocăinţei este, aşadar, recunoaşterea păcatelor, căci a-ţi recunoaşte păcatele este condiţia indispensabilă pentru a le părăsi.

Recunoscându-şi păcatele sale, prin pocăinţă, omul Îi cere iertare lui Dumnezeu exprimându-și jinduirea de a se uni din nou cu El. Departe de a fi o simplă constatare a păcatului, pocăinţa se manifestă, deci, ca o depăşire a lui. Prin ea omul se dezice de trecutul său păcătos şi năzuieşte cu toată forţa sa spre cele care-i sunt puse înainte, spre măsura omului nou şi desăvârşit spre care a fost chemat prin creaţie.

Așa gândind și așa lucrând, să însoțim fiecare zi a vieții noastre cu virtutea pocăinței, rugându-l pe Sfântul Ioan Botezătorul, dascăl al pocăinței, să ne întărească în împlinirea acestei virtuți, fiind singura cale de corijare și regenerare a vieţii noastre, de ridicare, de eliberare de un trecut păcătos și apăsător, agonisindu-ne bune nădejdi de mântuire.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Pocăință, nu doar în post !”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.087 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: