Arhivă pentru 31 august 2018

31
aug.
18

Vrem o societate normală cu valori normale ! – Părintele Calistrat 31.08.2018

31
aug.
18

Nu căuta la trup care este trecător, ci poartă grijă de suflet ! – Părintele Calistrat 31.08.2018

31
aug.
18

Ultima zi din anul bisericesc

Ziua de 31 august este ultima din cursul anului bisericesc, iar la 1 septembrie, după cum au stabilit Sfinţii Părinţi ai Sinodului I Ecumenic de la Niceea, începe noul an bisericesc. Acest moment marchează, pe de o parte, începutul creării lumii conform tradiţiei iudaice, iar pe de altă parte, începutul propovăduirii Evangheliei de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, conform tradiţiei noastre creştine. Sfârşitul anului bisericesc, ca de altfel şi începutul lui, se află sub ocrotirea şi binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, deoarece cea mai mare sărbătoare la sfârşitul anului bisericesc este Adormirea Maicii Domnului, în data de 15 august, iar la începutul anului bisericesc, prima mare sărbătoare este Naşterea Maicii Domnului, la 8 septembrie.

Citește în continuare ‘Ultima zi din anul bisericesc’

31
aug.
18

Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă

În această zi pomenim punerea în sfânta raclă a cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă’

31
aug.
18

Domnul Hristos, Stăpânul morții și al vieții

„În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă Îl urma pe Iisus și Îl îmbulzea. Pe când El încă vorbea, au venit unii de la mai-marele sinagogii zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai! Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și, intrând, le-a zis: De ce vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei Îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce Îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talitá, kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te! Și îndată a înviat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare. Dar El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce. Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după Dânsul.” Marcu 5, 22-24, 35-43; 6, 1

Citește în continuare ‘Domnul Hristos, Stăpânul morții și al vieții’

31
aug.
18

31 august – Așezarea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă [ TRINITAS TV ]

31
aug.
18

EVANGHELIA ZILEI: 2018-08-31

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(V, 22-24; 35-43; VI, 1)

n vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, cu numele Iair; şi, văzându-L, I-a căzut la picioare şi L-a rugat mult, zicând: „Fiica mea este pe moarte; vino şi pune-Ţi mâinile pe ea, ca să scape şi să trăiască“. Şi a mers cu el. Şi mulţime multă Îl urma şi-L îmbulzea. În timp ce El încă vorbea, au venit de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; de ce-L mai superi pe Învăţător?“ Dar Iisus, auzind cuvântul ce se grăise, i-a zis mai-marelui sinagogii: „Nu te teme. Crede numai!“ Şi n’a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob. Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. Şi intrând, le-a zis: „De ce vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n’a murit, ci doarme“. Şi ei Îl luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu Dânsul şi a intrat unde era copila. Şi apucând-o pe copilă de mână, i-a grăit: „Talità kumi“, ceea ce se tâlcuieşte: „Fiică, ţie-ţi zic, scoală-te!“ Şi de’ndată s’a sculat copila şi umbla, că era de doisprezece ani. Şi au fost cuprinşi de uimire, de mare uimire. Şi El le-a poruncit cu stăruinţă ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a spus să-i dea copilei să mănânce. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El.
31
aug.
18

Apostolul Zilei: 2018-08-31

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni

(II, 6-10)

raţilor, cu privire la cei ce sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva, nu mă priveşte; Dumnezeu nu caută la faţa omului – cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea. Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat şi prin mine la neamuri şi, cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei, la cei tăiaţi împrejur, numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am şi silit să fac.



Blog Stats

  • 323.457 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte