01
nov.
18

Potrivnicul

„În vremea aceea a scos Iisus un demon dintr-un bolnav care era mut. Și când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alții, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăție, dezbinându-se în sine, se pustiește și casă peste casă cade. Și dacă Satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăția lui? Fiindcă ziceți că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea, ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Când cel tare, înarmat fiind, își păzește curtea, avuțiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui și-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește.”  Luca 11, 14-23

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VI-a, Cap. XLIV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 407-408

„(…) Se cuvenea ca Dumnezeu, Care știe să folosească, pentru scopuri necesare, până și urmările răului, să facă loc undeva, în univers, și acestor ființe atât de rele, rânduind astfel un loc de luptă pentru virtute celor care vor să se lupte «după lege» (II Timotei 2, 5), pentru a o redobândi. Puși la încercare de răutatea acelora, ca «aurul în foc», și făcând totul ca să nu pricinuiască nici o vătămare firii lor cugetătoare, aceștia se arată vrednici de înălțarea spre cele dumnezeiești și sunt atrași de Cuvântul spre cea mai înaltă fericire, dacă aș putea-o numi așa, spre culmea bunătăților.

Cuvântul «satan», cum se numește el în limba ebraică, ori satana în cea elinească, tradus (în limba română) înseamnă «potrivnicul». Și oricine și-a ales răutatea, ca unul care săvâr­șește fapte potrivnice virtuții, este un satan, adică un potrivnic al Fiului lui Dumnezeu, căci Fiul lui Dumnezeu este dreptate, adevăr și înțelepciune. Dar într-un sens mai propriu potrivnicul este cel dintâi dintre toți cei ce fuseseră cândva în pace și trăiau în fericire, dar și-a pierdut apoi «aripile» și a căzut din starea lui fericită. Acesta, după cum zice Iezechiel, umbla «fără prihană în toate căile lui» până ce s-a aflat în el «nelegiuirea»; în el, care era ­«pecetea asemănării și cununa frumuseții» (Iezechiel 28, 15; 12, 13) în raiul lui Dumnezeu. El, ca și cum s-ar fi săturat ­de bunătăți, a ajuns la pierzare, după cuvântul adresat lui în taină: «Pierit-ai și mai mult nu vei mai fi în veac» (Iezechiel 28, 19).”

Ziarul Lumina


0 Responses to “Potrivnicul”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.279 hits
noiembrie 2018
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: