02
nov.
18

Credinţa, dar al lui Dumnezeu

Credinţa este întâlnirea omului cu Dumnezeu şi cunoaşterea Lui. Ea se naşte în suflet prin primirea cuvântului lui Dumnezeu: credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos (Romani 10, 17).

Sfânta Scriptură ne învaţă că credinţa este o lucrare a harului dumnezeiesc vindecător şi mântuitor în om: Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-rabdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia (Galateni 5, 22). Credinţa este mântuitoare: prin credinţă se va îndrepta omul (Romani 3, 28) căci dreptul din credinţă va fi viu! (Avacum 2, 4). Omul trebuie să se deschidă acestei lucrări a harului prin împlinirea poruncilor, adică credinţa să fie lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6). Astfel ajungem ca Hristos să Se sălăş­luiască, prin credinţă, în inimile noastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire (Efes 3, 17).

Sfinţii Părinţi fac distincţie între credinţa din auzire care ne aduce la Hristos şi credinţa care constituie însăşi viaţa Bisericii şi a membrilor ei despre care Sfântul Apostol Pavel spune că face ca Hristos să se sălăşluiască în inimile noastre. Sfântul Maxim Mărturisitorul o numeşte pe prima credinţă simplă sau din cele auzite, iar pe cea de a doua, credinţă desăvârşită sau din cele văzute, unitatea şi părtăşia omului cu Dumnezeu. De la credinţa simplă la cea desăvârşită se ajunge prin primirea harului în Sfintele Taine ale Bisericii (în special Botezul, Mirungerea şi Euharistia) şi prin angajarea într-un efort ascetic care urmăreşte curăţirea de patimi şi dobândirea virtuţilor potrivit poruncilor dumnezeieşti. Credinciosul intră astfel, în Biserică, într-o relaţie personală, în permanentă creştere, cu Persoanele Preasfintei Treimi care revarsă darul duhovnicesc, inclusiv pe cel al credinţei. Credinţa este aşadar atât un dar al lui Dumnezeu, cât şi un răspuns al omului.

După cum arată Sfântul Isaac Sirul, nu ne putem opri la cunoaşterea intelectuală a dogmelor deoarece aceasta ţine de credinţa simplă sau din auzire. Noi suntem chemaţi ca, prin lucrarea poruncilor, să ajungem la credinţa desăvârşită, adevărul mărturisit prin credinţă transformându-se astfel în mântuire şi viaţă.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Credinţa, dar al lui Dumnezeu”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 328.756 hits
noiembrie 2018
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: