19
nov.
18

„De faţă a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta…”

Semnificaţia principală a Proscomidiei constă în unirea jertfelor individuale ale credincioşilor, concretizate în darurile de pâine şi vin, în jertfa Bisericii şi recunoaşterea acestei jertfe, prin pregătirea agneţului, ca fiind împărtăşire din jertfa lui Hristos.

Ca urmare, alături de tema jertfei Mântuitorului şi în indisolubilă legătură cu aceasta, Proscomidia cuprinde în mod simbolic şi tema Bisericii ca împlinire a lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Astfel, aşezarea pe Sfântul Disc, în jurul agneţului, a miridelor scoase în cinstea Maicii Domnului şi a sfinţilor, precum şi spre pomenirea credincioşilor vii şi adormiţi, ne dă o imagine intuitivă deosebit de relevantă a Bisericii – Trupul lui Hristos.

Mirida Maicii Domnului, mai mare decât celelalte miride, este aşezată în dreapta agneţului, arătând înalta demnitate a Sfintei Fecioare, potrivit cuvintelor psalmistului repetate de preot: „De faţă a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată şi preaînfrumuseţată” (Ps. 44, 11).

Împărăteasa care stă de-a dreapta lui Dumnezeu este Maica Domnului, căci ea L-a născut în chip de negrăit pe Hristos rămânând pururea Fecioară. Ea este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, este scara ce uneşte cerul cu pământul pe care Iacov a văzut-o în vis (Fac. 28, 12), pentru că din ea Dumnezeu a luat firea noastră umană. Acceptând să-L nască pe Hristos, Fecioara Maria S-a făcut primitoare din partea neamului omenesc a mântuirii pe care ne-a adus-o Întruparea Domnului. Făcându-se vrednică de această naştere datorită curăţiei şi smereniei ei, ea a fost sfinţită prin sălăşluirea Cuvântului devenind izvor de curăţie şi nestricăciune. Ea este sfântă mai presus decât toţi sfinţii, „mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”, ea este acoperitoarea, apărătoarea, mijlocitoarea şi ajutătoarea credincioşilor.

Maica Domnului este făptura umană cea mai apropiată de Domnul Iisus Hristos înălţând rugăciunile creştinilor la tronul dumnezeirii. Ca urmare, mirida Maicii Domnului este aşezată de-a dreapta agneţului destinat prefacerii în trupul lui Hristos. Scoţând această miridă, preotul se roagă ca, pentru rugăciunile ei, Dumnezeu să primească jertfa noastră în „jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri”. Maica Domnului îşi uneşte astfel rugăciunile ei cu ale întregii Biserici pentru primirea jertfei.

Ziarul Lumina


0 Responses to “„De faţă a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta…””



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 321.976 hits
noiembrie 2018
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: