Arhivă pentru 26 noiembrie 2018

26
nov.
18

Despre liniștea minții și liniștea din suflet – Părintele Calistrat 26.11.2018

26
nov.
18

Sfântul Mercurie, ostaşul lui Hristos

În viaţa Bisericii au existat mulţi sfinţi, între aceştia la loc de cinste sunt mucenicii sau martirii. Ieri, Biserica Ortodoxă l‑a cinstit pe Marele Mucenic Mercurie, un sfânt care şi‑a dat viaţa pentru Hristos, mărturisindu‑şi credinţa în El. Din epoca persecuţiilor Bisericii de către împăraţii romani am moştenit cultul martirilor, născut ca o manifestare firească a credinţei creştine pe care mucenicii creştini au mărturisit‑o cu statornicie şi curaj şi s‑au încoronat, pentru chinurile îndurate şi pentru moartea lor martirică, cu cununa nemuririi şi a vieţii veşnice. Curajul martirilor a făcut pe mulţi păgâni să treacă la creştinism. „Sângele martirilor este sămânţa creștinilor”, scria Tertulian.

Citește în continuare ‘Sfântul Mercurie, ostaşul lui Hristos’

26
nov.
18

Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru

„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Și nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului Omului, și nu veți vedea. Și vor zice vouă: Iată, este acolo; iată, este aici; nu vă duceți și nu vă luați după ei. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta.” Luca 17, 20–25

Citește în continuare ‘Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru’

26
nov.
18

26 noiembrie – Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul [ TRINITAS TV ]

26
nov.
18

EVANGHELIA ZILEI: 2018-11-26

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(IX, 42-50; X, 1-2)

is-a Domnul: „Celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s’ar arunca în mare. Şi dacă mâna ta îţi devine piatră de poticnire, taie-o; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă ciung decât să ai amândouă mâinile şi să te duci în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă şchiop decât să ai amândouă picioarele şi să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l; că mai bine-ţi este să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în gheena focului, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Că fiecare cu foc se va săra, aşa cum orice jertfă se va săra cu sare. Bună este sarea; dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii!“ Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului; şi mulţimile s’au adunat iarăşi la El şi El iarăşi le învăţa, după cum Îi era obiceiul.
26
nov.
18

Apostolul Zilei: 2018-11-26

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Timotei

(V, 1-10)

iule Timotei, pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia. Pe văduve cinsteşte-le, dar pe cele cu adevărat văduve. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să se înveţe să cinstească mai întâi casa lor şi să dea răsplătire părinţilor, pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua. Iar cea care trăieşte în desfătări, deşi vie, este moartă. Şi acestea porunceşte-le, ca ele să fie fără de prihană. Dacă, însă, cineva nu poartă grijă de ai săi, şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios. Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat; dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă a venit în ajutorul celor strâmtoraţi, dacă s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun.



Blog Stats

  • 323.281 hits
noiembrie 2018
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte