Primii 6 ani din viața copilului sunt fundamentul pentru întreaga sa educație

Ascultă ce le spune părinţilor Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu singur îţi pricinuieşti necaz prin neînfrânarea fiului tău? Trebuia să-l fi înfrânat cu sârg, să-l fi deprins cu rânduiala, cu împlinirea neabătută a îndatoririlor sale şi să fi vindecat bolile sufletului lui când era încă fraged, când aceasta s-ar fi făcut mult mai lesne. Când ţarina inimii lui era încă uşor de lucrat, atunci ar fi trebuit să smulgi neghinele acestea, căci ele nu aveau încă rădăcini adânci; atunci nici patimile copiilor nu s-ar fi întărit în aşa măsură încât să nu le mai poţi stinge”.

Gelozia care face rău familiei

Gelozia poate deteriora foarte mult relaţiile interumane şi mai ales pe cele apropiate, precum este căsnicia. Şi nu va fi înţeleasă și nu va fi abordată corect, dacă nu va fi recunoscută de la început ca un lucru care, într-o măsură, este firesc, jucând un rol important, câtă vreme rămâne în limite normale. Suntem înzestrați cu câteva sentimente de protecție. Frica este unul dintre acestea. Ne face să fim întotdeauna atenţi atunci când mergem pe un drum cu o circulaţie intensă. Neliniştea este un alt sentiment ce ne ajută să ne pregătim îndeajuns pentru ceea ce avem de făcut, aşa încât să-l facem şi corect, şi responsabil, pentru a nu ne expune. Gelozia este, de asemenea, unul dintre sentimentele de protecţie, care ne face atenţi la relaţiile de care depind siguranţa şi bunăstarea noastră psihosomatică.

Căsătoria înseamnă să încep totul cu „noi”

Soţii ar trebui să înţeleagă că, din momentul în care au ales viaţa conjugală (jugul în doi), nu mai sunt doi oameni, nici unul singur, ci doi oameni care au devenit unul: „Și vor fi cei doi un trup” (Facerea 2, 24). Şi aşa trebuie să lucreze. De pildă, soţia nu poate să spună: „Eu voi merge acolo și acolo, pentru că așa îmi place”, ci „noi vom merge”, pentru că vă repet, nu mai este liberă, nu este necăsătorită, nici văduvă, ci are bărbat. A ales jugul în doi, și nu libertatea.

Familia ortodoxă are arme puternice: credința, rugăciunea și harul

Bineînţeles, nici ortodocşii credincioşi nu sunt scutiţi în viaţa familială, conjugală, de ispitele, încercările şi furtunile care pândesc orice familie obişnuită. Se poate spune că aproape orice familie trece în viaţă prin aceleaşi greşeli, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii depăşesc cu succes aceste dificultăţi, se călesc în ele, dobândind o şi mai mare dragoste reciprocă; alţii, din păcate, se frâng.

Cum afectează banul relaţia dintre partenerii de cuplu – Părintele Calistrat 08.12.2018

Prietenia și temelia ei

Prietenia, iubirea care se hrănește din ea însăși (experiența prieteniei), e atemporală, aspațială și, mai ales, identitară, întrucât ne descoperă și activează resurse intelectuale și spirituale. La orice pas, ea le face vizibile, ca pe niște elemente haraldice, nobiliare, cu care întâmpinăm bucuria și tristețea, reușita și eșecul, zborul și căderea. Ce ar fi fost lumea fără prietenie? Rodul ei se obține în urma unor lungi și distincte experiențe și tatonări, dar și subit, când pare să găsească nuanța sau puritatea de a se exprima aproape dintr-odată, iar acel rod e dulce (gr. γλυκός, glykós), indiferent de greutatea parcursului sau de aparente neconcordanțe. Prietenia nu e niciodată garantată, iar în acest fapt constă frumusețea ei, parcă ne așteaptă și parcă ne amână. Prietenia e o stare, o întâlnire la care te prezinți ne-cosmetizat, întrucât nu poți cunoaște dinainte cum minusul vădit, prietenul îl poate transforma într-un plus, prin simplul fapt că ajunge să ți-l cunoască, operând asupra lui ca și când și-ar vindeca propria rană. La starea aceasta ajungi după ce te-ai oprit în a te mai cunoaște, dar nu fiindcă te-ai fi lovit de vreo limită impusă din afară sau de autosuficiență, ci pentru că mai departe de aici (așa cum te povestești momentan) ai mâna întinsă a prietenului tău, cu care continui să îți redactezi trăirile în dialog.

Faptele bune pot fi săvârșite în orice zi

Mântuitorul ne învaţă pe noi cei care-I suntem ucenici despre cum şi în ce fel trebuie să ne preţuim sufletul. Spune Evanghelistul că, pe când se afla în sinagogă, în ziua sâmbetei, Domnul Îşi lipeşte privirea de o femeie „care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gâr­bovă” (Lc. 13,11). Şi văzând-o pe aceasta trudind sub o astfel de apăsare, că „nu putea să se ridice în sus nicidecum” (Lc. 13,12), a chemat-o la Sine şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu” (Lc. 13,13-14).

Minunea Sfântului Nicolae

Se spune că, demult, un preot misionar a plecat într-o călătorie și, trecând pe la marginea unui sat, și-a zis în sinea lui: Ar fi bine să mă opresc la prima casă. Poate Dumnezeu mă va învrednici să le fiu folositor cu ceva.

Relaţia conştientă, vie şi personală cu Dumnezeu şi nemurirea sufletului

Din Sfânta Scriptură învăţăm că omul este alcătuit din suflet şi trup, primul dat de la Dumnezeu prin suflare, al doilea luat din pământ, în care se va întoarce până la obşteasca înviere. Prin trup, omul aparţine lumii materiale, fizice, ceea ce îl face să aibă multe în comun cu celelalte vieţuitoare. Prin suflet, aparţine lumii spirituale, prin creaţie, nu prin emanaţie. În acest sens, Sfânta Scriptură conţine o serie de texte care sprijină învăţătura dintotdeauna a Bisericii. Ecclesiastul 12, 7: „Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”. Matei 10, 28: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul iar sufletul nu-l pot ucide”; sau Iacov, 2, 26: „Precum trupul fără suflet este mort, aşa şi credinţa fără fapte moartă este”. Biserica a învăţat întotdeauna dihotomismul fiinţei umane, adică alcătuirea omului din suflet şi trup, iar definiţia dogmatică de la Sinodul IV Ecumenic, de la Calcedon, reafirmă şi accentuează aceasta în persoana Mântuitorului: „Hristos se compune din trup şi suflet raţional”.

Cum adunăm comoară în ceruri

„Zis-a Domnul: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția. Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde furul nu se apropie, nici molia nu o strică. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse; fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca, venind și bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul, le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge și le va pune la masă și, apropiindu-se, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, și le va găsi așa, fericite sunt acelea. Iar aceasta să știți, că, de ar ști stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. Deci, și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni.” Luca 12, 32-40

EVANGHELIA ZILEI: 2018-12-08

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (X, 19-21)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Iată, v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu de aceasta să vă bucuraţi, că duhurile vi se pleacă, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“. În ceasul acesta El S’a bucurat cu Duhul şi a zis: „Mulţumescu-Ţi, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că aşa a fost înainte-Ţi bunăvoinţa Ta“.

Apostolul Zilei: 2018-12-08

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni (I, 16-23)

raţilor, nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere. Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în cei sfinţi şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui pentru noi, cei ce credem. Pe aceasta Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri. Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.