
Arhivă pentru 8 decembrie 2018

Gelozia care face rău familiei


Citește în continuare ‘Căsătoria înseamnă să încep totul cu „noi”’

Citește în continuare ‘Familia ortodoxă are arme puternice: credința, rugăciunea și harul’
Prietenia și temelia ei
Prietenia, iubirea care se hrănește din ea însăși (experiența prieteniei), e atemporală, aspațială și, mai ales, identitară, întrucât ne descoperă și activează resurse intelectuale și spirituale. La orice pas, ea le face vizibile, ca pe niște elemente haraldice, nobiliare, cu care întâmpinăm bucuria și tristețea, reușita și eșecul, zborul și căderea. Ce ar fi fost lumea fără prietenie? Rodul ei se obține în urma unor lungi și distincte experiențe și tatonări, dar și subit, când pare să găsească nuanța sau puritatea de a se exprima aproape dintr-odată, iar acel rod e dulce (gr. γλυκός, glykós), indiferent de greutatea parcursului sau de aparente neconcordanțe. Prietenia nu e niciodată garantată, iar în acest fapt constă frumusețea ei, parcă ne așteaptă și parcă ne amână. Prietenia e o stare, o întâlnire la care te prezinți ne-cosmetizat, întrucât nu poți cunoaște dinainte cum minusul vădit, prietenul îl poate transforma într-un plus, prin simplul fapt că ajunge să ți-l cunoască, operând asupra lui ca și când și-ar vindeca propria rană. La starea aceasta ajungi după ce te-ai oprit în a te mai cunoaște, dar nu fiindcă te-ai fi lovit de vreo limită impusă din afară sau de autosuficiență, ci pentru că mai departe de aici (așa cum te povestești momentan) ai mâna întinsă a prietenului tău, cu care continui să îți redactezi trăirile în dialog.
Mântuitorul ne învaţă pe noi cei care-I suntem ucenici despre cum şi în ce fel trebuie să ne preţuim sufletul. Spune Evanghelistul că, pe când se afla în sinagogă, în ziua sâmbetei, Domnul Îşi lipeşte privirea de o femeie „care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă” (Lc. 13,11). Şi văzând-o pe aceasta trudind sub o astfel de apăsare, că „nu putea să se ridice în sus nicidecum” (Lc. 13,12), a chemat-o la Sine şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu” (Lc. 13,13-14).
Citește în continuare ‘Faptele bune pot fi săvârșite în orice zi’
Minunea Sfântului Nicolae
Se spune că, demult, un preot misionar a plecat într-o călătorie și, trecând pe la marginea unui sat, și-a zis în sinea lui: Ar fi bine să mă opresc la prima casă. Poate Dumnezeu mă va învrednici să le fiu folositor cu ceva.
Din Sfânta Scriptură învăţăm că omul este alcătuit din suflet şi trup, primul dat de la Dumnezeu prin suflare, al doilea luat din pământ, în care se va întoarce până la obşteasca înviere. Prin trup, omul aparţine lumii materiale, fizice, ceea ce îl face să aibă multe în comun cu celelalte vieţuitoare. Prin suflet, aparţine lumii spirituale, prin creaţie, nu prin emanaţie. În acest sens, Sfânta Scriptură conţine o serie de texte care sprijină învăţătura dintotdeauna a Bisericii. Ecclesiastul 12, 7: „Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”. Matei 10, 28: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul iar sufletul nu-l pot ucide”; sau Iacov, 2, 26: „Precum trupul fără suflet este mort, aşa şi credinţa fără fapte moartă este”. Biserica a învăţat întotdeauna dihotomismul fiinţei umane, adică alcătuirea omului din suflet şi trup, iar definiţia dogmatică de la Sinodul IV Ecumenic, de la Calcedon, reafirmă şi accentuează aceasta în persoana Mântuitorului: „Hristos se compune din trup şi suflet raţional”.
Citește în continuare ‘Relaţia conştientă, vie şi personală cu Dumnezeu şi nemurirea sufletului’
Cum adunăm comoară în ceruri
„Zis-a Domnul: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția. Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde furul nu se apropie, nici molia nu o strică. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse; fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca, venind și bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul, le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge și le va pune la masă și, apropiindu-se, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, și le va găsi așa, fericite sunt acelea. Iar aceasta să știți, că, de ar ști stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. Deci, și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni.” Luca 12, 32-40
Comentarii recente