Apostolul Zilei: 2018-12-18

MARŢI Sfântul Mucenic Sebastian, Sfânta Muceniţă Zoe şi cei împreună cu dânşii Ap. Evrei (IX, 8-23)

raţilor, prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai stătea în picioare, care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau puterea de a desăvârşi cugetul închinătorului. Acestea erau numai legiuiri pământeşti – despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări – şi erau porunci până la vremea îndreptării. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci, dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu! Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Pentru că, unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge. Într-adevăr, Moise, după ce a rostit faţă de tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul, şi a zis: «Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu». Şi a stropit de asemenea cu sânge, cortul şi toate vasele pentru slujbă. După Lege, aproape toate se curăţesc prin sânge şi, fără vărsare de sânge, nu se dă iertare. Trebuia, dar, ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin acestea, iar cele cereşti înseşi, cu jertfe mai bune decât acestea.