Arhivă pentru 9 ianuarie 2019
De origine mediteraneană, rozmarinul este o plantă erbacee plăcut mirositoare, cultivată și la noi în țară ca plantă medicinală, condimentară, dar şi ornamentală. Are frunze totdeauna verzi, în formă de ace şi cu flori albastre, albe sau roşii. Pentru că este un extraordinar antiseptic, rozmarinul a fost folosit pentru purificarea aerului până în secolul XX în spitalele din Europa, prin arderea de crenguţe. Proprietăţile binefăcătoare ale plantei sunt date de diferite tipuri de antioxidanţi pe care le conţine. Planta este foarte bogată în vitamine din complexul B și are în compoziție cantităţi importante de vitamina A şi vitamina C.
Citește în continuare ‘Rozmarinul, antiseptic și întăritor al memoriei’
În medicina naturistă, rețetarul pe bază de mentă are utilizări multiple, cu bune efecte într-o serie întreagă de afecțiuni – boli respiratorii, tulburări hepatice și digestive, boli ale sistemului nervos, stări gripale, dezintoxicarea organismului.
Citește în continuare ‘Preparatele cu mentă combat afecțiunile respiratorii’
Învăţătura de credinţă ortodoxă se bazează pe revelaţia dumnezeiască în cele două moduri: naturală şi supranaturală. Revelaţia supranaturală culminează în Iisus Hristos, deoarece numai prin El ni s-a dat cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu şi a lucrărilor Lui.
Citește în continuare ‘Întruparea Cuvântului şi comuniunea cu Dumnezeu’
Binele nu se vinde
Sunt multe știri negative. Suntem conștienți de existența lor, le acceptăm în viața noastră și le tratăm uneori cu cinism și indiferență, alteori cu un simplu oftat și o compasiune de o clipă. Poate că suntem copleșiți de numărul lor mare și repetitivitatea care le caracterizează. Poate că, efectiv, nu ne stă în putere uneori decât să înălțăm o rugăciune sinceră și să nădăjduim că răul nu va mai părea atât de atractiv și la îndemână chiar și persoanelor de la care nu te aștepți să-l adopte în practică. Și totuși, zăbovim în fața televizorului sau a laptopului pentru a afla aceste știri. Câteodată este doar curiozitate, alteori este ca și cum te-ai îndreptăți pe tine însuți. În fața tuturor acestor eșecuri, al tău pare deja minor, insignifiant. Faptul că mai bei din când în când, că vorbești vulgar, că îți altoiești propriile odrasle cu sete sau că tocmai ai fost dat afară de la locul de muncă pentru incompetența de care ai dat dovadă – toate acestea pălesc în fața unei crime, a unui viol, a unui furt la drumul mare. Cumva, în fața știrilor negative, fiecare om are o reacție sinceră de compasiune – dacă încă mai are conștiință –, dar, totodată, și un sentiment interior, pe care evită să și-l mărturisească sincer, de satisfacție. Satisfacția că, oricât de rea și păcătoasă ar fi viața lui, sunt alții mai răi. Este același sentiment pe care îl resimți atunci când oamenii vin și se spovedesc, spunând doar atât: „N-am furat, n-am ucis”. Este singurul lucru care-i îndreptățește. În rest, au făcut destule, dar niciodată precum cei pe care îi vedem la televizor.
Părinții deșertului nu vorbesc foarte des despre importanța Împărtășaniei în lupta duhovnicească. Se prea poate să fie atât de tăcuți pentru că era un lucru știut, practicat de către toți și nu trebuia reamintit. Avva Pimen, călugărul cu mult discernământ și cu un realism tăios adesea, este cel care face o pledoarie pentru Euharistie într-o manieră poetică și convingătoare. Se folosește în acest sens de un verset din Psalmi (iar Psaltirea a fost mereu hrana centrală în rugăciunea lor): „Precum cerbul tânjește după izvoarele pârâurilor, tot așa sufletul meu tânjește după Tine, Dumnezeule” (Ps. 41, 2). Fragmentul acesta îl interpretează în funcție de cunoștințele vremii, care nu sunt atât de importante, cât este esențială centralitatea Trupului și Sângelui Domnului în viața duhovnicească: „Cerbii, în pustiu, înghit multe târâtoare și, fiindcă veninul le arde, tânjesc după apă; iar după ce beau, se răcoresc de venin. La fel și călugării sunt arși în pustiu de veninul demonilor și tânjesc după zilele de sâmbătă și duminică, să vină la izvoarele pârâurilor, adică la Trupul și Sângele lui Hristos, ca să se curețe de amăreala Răului”.
Citește în continuare ‘Trupul lui Hristos și amăreala Răului’
Cea mai mare poruncă
„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturarii care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn». Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.” Marcu 12, 28-37
Comentarii recente