Arhivă pentru 15 ianuarie 2019
Părinte, cât trebuie să mă rog ? Dar de ce trebuie să mă rog ? – Părintele Calistrat 15.01.2019
Nicolae Iorga îl considera pe Mihai Eminescu „întruparea literară a conştiinţei româneşti, una unică şi nedespărţită”. Elena Văcărescu scria că este îun sfânt păstor român care nu mână oi, ci stele”.
Citește în continuare ‘Mihai Eminescu, în consemnările contemporanilor și urmașilor’
Fire religioasă, Eminescu a respectat Biserica, a scris despre covârșitorul ei rol în formarea poporului român, a culturii și tuturor aspectelor vieții sale spirituale, în afirmarea statală și politică, cu toate că nu s-a considerat pe sine un om credincios. Pentru el, Biserica este mama poporului român, cea care l-a creat, l-a hrănit, l-a învățat, l-a crescut și i-a vegheat afirmarea în lume. Astăzi, se împlinesc 169 de ani de la nașterea marelui poet, iar la comemorarea sa putem spune că: Eminescu nu este nici cel mai mare prozator și dramaturg român, nici anticipator al lui Einstein, nici o enciclopedie, ci un om de o rară autenticitate. Să nu-i ratăm lecția umană și artistică, fie denigrându-l, fie supralicitând ce n-a fost!
Citește în continuare ‘Se numea necredincios fiindcă trăia în maxime exigențe’
Raţionalitatea creaţiei
Dumnezeu a creat lumea şi o îmbrăţişează cu energiile Sale divine, astfel toate aspectele realităţii create îşi au originea în El, inclusiv raţionalitatea lumii. Raţiunea lui Dumnezeu este sursa raţiunii umane şi unul din modurile sau canalele de comunicare e raţionalitatea lumii. Raţionalitatea nu este importantă ca un scop în şi pentru sine, ci ca o posibilitate de comunicare, pentru a facilita dialogul dintre om şi Dumnezeu.
Păziți-vă de cei răi !
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.” Luca 21, 12–19
Comentarii recente