Omul în rai

Textul Facerii ne arată că omul a fost creat să trăiască în rai: „A luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Facerea 2, 15). În Eden, Adam urma să cunoască făpturile pe numele lor şi să lucreze în mijlocul lor, adică să urmărească păzirea armoniei creaţiei, a unităţii ei lăuntrice, precum şi devenirea întru ceea ce reprezintă chipul văzut al Creatorului în sânul creaţiei. Acestea reprezintă jertfa lui Adam, începutul deschiderii sale spirituale către lume şi al activităţii lui în ea, răspunsul său la darul lui Dumnezeu pentru el, arătat în întreaga creaţie, după cum arăta părintele Constantin Galeriu.

În Eden, puterea de cunoaştere a omului era luminată şi clară, sănătoasă şi fără prejudecăţi, netulburată şi liberă de rătăciri. Acest lucru rezultă din acele texte biblice care ne arată că Adam vorbea cu Dumnezeu în rai, că a cunoscut modul în care Eva a fost adusă la existenţă din coasta sa (Facerea 2, 23) şi a dat animalelor nume potrivit cu natura lor, fără ca Dumnezeu să intervină (Facerea 2, 19-20). „Oare nu era plin de înţelepciune şi ştiinţă acela care a putut da nume cuvenite animalelor, păsărilor şi fiarelor sălbatice, potrivit firii şi obişnuinţelor fiecăruia?”, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Sub aspect moral, în rai, omul dispunea de voinţă curată şi dreaptă, supusă raţiunii lui şi voii lui Dumnezeu. Ispitele şi pasiunile nu tulburau fiinţa lui, iar voinţa era înclinată spre bine, fără lupta lăuntrică dintre trup şi suflet. Această stare este exprimată de Sfânta Scriptură când spune că „Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau” (Facerea 2, 25). Fericitul Augustin arată că primii oameni nu se ruşinau fiind­că „nici o poftă nu mişcase încă simţirea lor împotriva voinţei”, iar Sfântul Vasile cel Mare adaugă: „Nu se ruşinau de goliciunea lor pentru că Dumnezeu i-a înzestrat cu veşmânt de lumină prin suflarea Sa de viaţă”. În paradis, primii oameni trăiau în armonie cu natura. Natura şi vietăţile nu se opuneau stăpânirii omului, iar munca era o exercitare mai curând plăcută, spre întărirea puterilor lui fizice şi spirituale.

Ziarul Lumina